Sari la conținut

Partenera de viață a lui Sorin Oprescu, instalată fără concurs ca manager al Spitalului Universitar. Explicațiile ministrului

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a explicat, duminică, de ce Adriana Nica, partenera de viață a fostului primar Sorin Oprescu, a fost numită – fără concurs - manager interimar la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB).

adriana nica captura

Partenera de viaţă a lui Sorin Oprescu, Adriana Nica, a fost instalată fără concurs în funcţia de manager al Spitalului Universitar din Capitală, prin decizia ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, a scris site-ul tolo.ro care precizează că numirea i-a surprins pe medici ai spitalului, care îi contestă competenţele.

Florian Bodog a declarat pentru News.ro că înainte de a o numi pe Adriana Nica s-a consultat cu consilierii lui şi aceştia i-au făcut o singură propunere pentru ocupantul funcţiei de manager interimar, până la organizarea unui concurs. Spitalul nu avea manager și era condus de directorul medical.

Am numit un manager interimar până la organizarea concursului, pentru că spitalul era condus de directorul medical. M-am consultat cu consilierii mei, a existat o singură propunere, până la organizarea concursului”, a explicat Florian Bodog.

Dragoş Davițoiu, directorul medical, a preluat atribuţiile funcţiei de manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti la 1 august 2016, după demisia lui Cătălin Cârstoiu, care a renunţat la conducerea SUUB după ce a fost ales decan al Facultăţii de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Daviţoiu este director medical al SUUB, funcţie pe care a ocupat-o prin concurs.

Reacțiile medicilor din Spitalul Universitar

„Miercuri seara am plecat din spital şi nu se ştia nimic. La raportul de gardă de joi dimineaţa am fost anunţaţi că avem un manager nou în persoana medicului Adriana Nica. Un nume care nu a fost vehiculat niciodată pentru această funcţie!", declara joi, 2 februarie, un medic citat de Gazeta Sporturilor. Decizia numirii Adrianei Nica este parafată la minister miercuri, 1 februarie dimineaţa, de ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, precizau jurnaliștii GSP.

Conform aceluiaşi doctor, „Adriana Nica este un medic cu o ascensiune fulminantă în ultimii doi ani” şi nu are nicio competenţă în management.

Un alt medic, coleg cu Adriana Nica la ATI, se declară şi el şocat de instalarea noului manager, declarându-le jurnaliştilor de la GSP că aceasta „are o uşoară activitate medicală şi un simulacru de activitate ştiinţifică”.

Patru cărți într-un an, un articol la trei săptămâni. Doctorat cu Bănicioiu

Jurnaliştii GSP relatează că în 2016, Adriana Nica a publicat patru cărţi de specialitate în calitate de coordonator, iar dintre acestea, lucrarea „Particularităţi ale managementului perioperator la pacientul cu boală hematologică nononcologică” avându-l ca autor pe Sorin Oprescu. Adriana Nica a publicat în 2016 şi două cărţi în calitate de coautor, iar în 2015 şi 2016 a publicat o lucrare la trei săptămâni în revistele ştiinţifice.

„Nici dacă stătea şi scria non-stop zi şi noapte, nimeni nu ar fi reuşit să publice atâta cărţi şi lucrări ştiinţifice într-un timp atât de scurt ca Adriana Nica”, comentează pentru Gazeta Sporturilor un medic de la Secţia ATI a Spitalului Universitar a cărei şefă a fost Nica până la numirea ca manager.

Conform aceleiaşi surse, în 2015, ea şi-a susţinut teza de doctorat în faţa lui Nicolae Bănicioiu şi a lui Dorel Săndesc, ministrul şi secretarul de stat al guvernului Ponta. În acelaşi an, Secţia de ATI de la Spitalul Universitar este împărţită în trei, iar Adriana Nica e numită şeful secţiei ATI 2.

Avere. Împrumuturi de 660.000 de euro

Gazeta Sporturilor susţine că potrivit ultimei declaraţii de avere, Adriana Nica deţine împrumuturi de 660.000 de euro, apare ca martor în dosarul de corupţie al lui Sorin Oprescu, iar unul din imobilele pe care procurorii au pus sechestru asigurator în dosarul lui Oprescu aparţine acesteia.

În 30 octombrie 2015, în ziua în care are loc incendiul de la Colectiv, Adriana Nica îşi dă demisia din funcția de șef al secției ATI 2 şi este înlocuită cu doctorul Letiţia Coriu.

În februarie 2016, Nica revine la spital, în acelaşi timp în care se întoarce în spital şi Oprescu, care reprimeşte drept de practică, fiind numită din nou şef secţie ATI. Fosta şefă, Letiţia Coriu, primeşte, pe o rută de consolare, poziţia de şef secţie ATI la Spitalul Colţea, scrie Gazeta Sporturilor.

Adriana Nica a a absolvit UMF Carol Davila în 2004, iar din 2005 a fost medic stagiar la Spitalul Universitar Bucureşti, fiind apoi, pe rând: 2006-2010 – medic rezident ATI la SUUB; 2010-2015 – medic specialist ATI la SUUB; 2009-2015 – preparator universitar UMF Carol Davila; 2015 – prezent – asistent universitar; 2015 – şef de secţie ATI 2; 2015 – obţine doctoratul, 1 februarie 2017 – manager de spital.

Jurnaliştii Gazetei Sporturilor spun că au discutat sâmbătă, de mai multe ori, cu Adriana Nica, aceasta refuzând însă să comenteze numirea ca manager la Spitalul Universitar de Urgenţă.