Sari la conținut

Pielea umană, armă împotriva cancerului

Pielea umană poate fi transformată într-o armă care omoară celulele care pot provoca cancer la nivelul creierului, conform unui studiu recent, citat de cei de la The Verge.

brain2

Studiul a fost efectuat pe soareci, dar este posibil ca testarea să se facă și pe pacienții care suferă de o formă gravă de cancer la creier. Acesta se bazează pe o descoperire recentă, conform căreia celulele stem ale creierului au o afinitate pentru cancer. Astfel, oamenii de știință, în frunte cu Shawn Hingtgen, profesor la Universitatea din Carolina de Nord la Chapel Hill, au creat printr-o inginerie genetică, celule stem din pielea umană.

Au introdus tratament în celulele stem, care au ajuns direct la zona de creier afectată. Tratamentul introdus a redus tumoarea și a extins durata de viața a șoarecilor, conform rezultatelor publicate în jurnalul Science Translation Medicine.

În mod obișnuit ne gândim la celulele stem ca la un mod de terapie prin care se reconstruiește o parte lipsă a corpului, asemenea măduvei spinării, dar dacă ar putea fi modificate astfel încât să devină un mijloc de combatere a cancerului, ar oferi pacienților cu o formă rară de cancer o nouă șansă la viață.

Glioblastomul (tumoare cerebrală malignă, n.red.) afectează adulții și are un risc fatal mare. Chiar și atunci când masa principală este înlăturată, rămân  urme rezistente la chimioterapie și tratamentului cu radiații.

Aproximativ 12.000 de cazuri noi de glioblastom sunt estimate că vor fi diagnosticate în 2017.

„Nu avem medicamente, nu avem tratamente noi, nu avem nici opțiuni de decenii” afirmă profesorul Hingtgen. „Ne dorim să creăm un nou mijloc prin care oamenii să primeacă o nouă șansă împotriva acestei boli”.

O căutare amănunțită făcute de un grup din „Orașul speranței”, California a organizat un studiu clinic prin care se asigura că este în regulă ca pacienții cu glioblastom să fie tratați cu astfel de celule neuronale.

Cercetarea făcută de acest grup s-a bazat pe celule neuronale luate din țesutul fetal. Dar cum celulele folosite nu făceau parte din corpul pacientului care suferă de această boală, există persoane care tind să aibă reacții adverse la acest tip de celule, prin urmare, acestora nu li se poate aplica tratamentul.

Pentru pacienții care nu au o problemă cu respingerea unor celule noi, tratamentul cu celule neuronale este declarat foarte sigur. Prin urmare, Hingtgen și colegii săi au găsit o modalitate prin care care se pot obține celule neuronale din pielea umană, iar în viitor pot exista celule neuronale personalizate pentru fiecare pacient. Pentru acest studiu, Hingtgen și colegii săi extrag celule umane din bucățile de piele rămase în urma operației.