Răspunsul lui Voiculescu la acuzațiile ministrului Sănătății

Data actualizării: Data publicării:
160520_vlad_vasile_voiculescu_01_INQ_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Raportul este înregistrat la cabinetul ministrului, spune fostul ministrul al Sanătății, Vlad Voiculescu, după ce Ministerul Sănătății a arătat, într-un comunicat de presă, că în instituție „nu există niciun Raport elaborat la începutul anului 2017, care să conțină informații privind intervenția autorităților sanitare în cazul Colectiv.

Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. Nu e prima dată când domnul Bodog nu găsește documente. Raportul este înregistrat la cabinetul ministrului. Este depus, repet la registratura cabinetului ministrului Sănătății, după care a fost remis în direcțiile de specialitate,” a declarat Vlad Voiculescu.

La Ministerul Sănătății nu există niciun Raport elaborat la începutul anului 2017, care să conțină informații privind intervenția autorităților sanitare în cazul “Colectiv”, scrie în comunicatul de presă întocmit de Ministerul Sănătății.

Un astfel de document nu se regăsește nici în Protocolul de predare-primire care a fost semnat de către cei doi miniștri în data de 5 ianuarie 2017, atunci când coordonarea Ministerului Sănătății a fost preluată de către ministrul Sănătății, prof. dr. Florian Bodog de la ministrul Vlad Voiculescu.

De altfel, nu e singurul document pe care fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu nu l-a predat la plecare, fapt pentru care în prezent există o cercetare în curs a instituțiilor abilitate.

Precizăm că, anul acesta, Ministerul Sănătății a făcut pași importanți în tratarea pacienților arși grav,” se mai arată în sursa citată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri