Sari la conținut

Scandalul medicilor demisionari de la Colentina. Ce le-a propus Gabriela Firea

Primarul general Gabriela Firea le-a propus celor doi medici demisionari de la Spitalul Clinic Colentina, Ionuţ Gobej şi Dorin Bica, să-şi reconsidere decizia, doctorului Gobej propunându-i să preia interimar conducerea Secţiei de Neurochirurgie a unităţii medicale. De asemenea, Firea le-a solicitat să facă o propunere pentru funcţia de manager, aceasta fiind medicul Lelia Iliescu, relatează News.ro.

Conform unui comunicat al Primăriei Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat conducerii ASSMB să îi prezinte până vineri, 8 septembrie, un raport detaliat referitor la problemele de personal şi dificultăţile în derularea procedurilor de achiziţii de materiale medicale cu care se confruntă Spitalul Colentina.

 „Am avut o discuţie constructivă şi corectă cu domnii doctori Gobej şi Bica. Medicii trebuie ajutaţi în activitatea lor pentru că de ei depinde viaţa pacienţilor. Le-am adresat rugămintea de a reconsidera decizia de a demisiona şi i-am asigurat de tot sprijinul meu”, a declarat Gabriela Firea.

Ea i-a propus doctorului Gobej să preia interimar postul de şef de secţie Neurochirurgie. În acelaşi timp, le-a solicitat celor doi medici să îi facă o propunere pentru un director medical interimar al spitalului Colentina.

Medicii Gobej şi Bica au propus-o pe doctoriţa Lelia Iliescu.

„Pentru mine, ca şi pentru dumneavoastră, primează binele ceăţeanului, al pacientului, iar politizarea acestui domeniu nu poate fi benefică. Referitor la criza de personal la care faceţi referire, vă informez că am solicitat urgentarea procedurilor de suplimentare a posturilor în spitalul Colentina. Totodată, potrivit legii, în următoarea perioadă, se vor organiza şi concursurile de ocupare a posturilor de manager pentru toate cele 19 spitale aflate in subordinea PMB”, a promis Gabriela Firea.

Primarul general a relatat și pe contul de Facebook despre discuția cu cei doi medici și a publicat mai multe fotografii.

Medicii Ionuţ Gobej şi Dorin Bica, au demisionat, luni, invocând faptul că, odată cu schimbarea managementului unităţii medicale, în ianuarie 2017, lucrurile au dus spre distrugerea secţiei, în prezent activitatea la neurochirurgie fiind un act de uzură extraordinară. Ei reclamă că au fost refuzate operaţiile a 60 de pacienţi cu tumori cerebrale complexe, în condiţiile în care în 2017 ar fi urmat să fie făcute 600 de intervenţii chirurgicale, şi că personalul secţiei este supus unei hărţuiri permanente, iar că fiecare chirurg poate opera doar o dată sau de două ori pe săptămână, până la ora 15.00.

Ionuţ Gobej şi Dorin Bica au mai afirmat că pacienţii au fost refuzaţi din cauza lipsei şi a pierderii de personal, programului operator restricţionat şi a lipsei de medicamente şi consumabile.

Managerul Spitalului Colentina din Capitală, Bogdan Andreescu, a fost demis la începutul lunii ianuarie pe motiv că i-ar fi ţinut pe pacienţi în frig în saloane, conform anunţului făcut atunci de primarul general Gabriela Firea, Silvi Ifrim preluând interimatul.

Citiți și: 

Medic demisionar de la Colentina: "Am ajuns în situaţia de a refuza peste 60 de pacienţi cu tumori cerebrale complexe"

Reacția Spitalului Colentina după acuzațiile medicilor demisionari. Ce spune Ionuț Gobej