Scandal sexual la vârf: Pare a fi episcopul de Huşi. Poate sluji, nu a cerut să fie suspendat

Data actualizării: Data publicării:
dz01OTAmaGFzaD1mMGM2YmZjNDc0OTdiOWNmZTc5NmE5Y2Q1M2E1MTI1Mg==.thumb

Vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei Marian Timofte a declarat, luni, după ce a vizionat filmul în care ar apărea epsicopul Huşilor Corneliu Bârlădeanu, că una dintre cele două persoane care apare în înregistrare pare a fi Bârlădeanu, spunând însă că pentru veridicitate ar trebui făcută o expertiză.

dz01OTAmaGFzaD1mMGM2YmZjNDc0OTdiOWNmZTc5NmE5Y2Q1M2E1MTI1Mg==.thumb
Foto: Ziarul de Iaşi

"Unul dintre cei care apar în film pare a fi episcopul de Huşi", a declarat Timofte, potrivit News.ro. Acesta a spus că filmarea are 18 minute şi că cealaltă persoană din film pare majoră.

El a precizat că discuţiile din înregistrare nu sunt inteligibile, dar vocea pare a fi a episcopului Bârlădeanu.

Timofte a afirmat că acest caz va fi discutat în sinodul permanent, care va propune măsuri către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Vicarul a menţionat că epsicopul Corneliu Bârlădeanu poate sluji în continuare, până la luarea unei decizii, şi că acesta nu a cerut să fie suspendat. El a explicat că, dacă faptele de care este suspectat Bârlădeanu se dovedesc reale, acesta va fi caterisit, fiind fapte incompatibile cu haina preoţească.

Imaginile apărute în spaţiul public în care episcopul Huşilor este filmat în ipostaze intime cu un elev de seminar care la acel moment ar fi avut 17 ani au fost difuzate de Cancan, iar Patriarhia şi Mitropolia Moldovei au solicitat publicaţiei înregistrările.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu a declarat, la Antena 3, că a fost pus în situaţia de a viziona imaginile şi că l-a recunoscut pe episcopul de Huşi. 

Cealaltă variantă

Potrivit News.ro, Bănescu a precizat însă că există varianta, susţinută şi de Episcopul de Huşi Corneliu Bârlădeanu, conform căreia "imaginile sunt trucate".

"Dacă această problemă devine una incontestabilă, Sinodul mitropolitan din Iaşi are datoria de a analiza cazul, de a estima consecinţele faptelor şi de a face propuneri de sancţionare sau recomandări, pe care ulterior le înaintează Sfântului Sinod", a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Imaginile ar fi fost folosite de arhimandritul Cristian Jitaru, de la Episcopia Huşilor, şi de preoţii Gheorghe Damian, de la biserica din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, şi Răzvan Bumbu, de la Parohia Văleni, pentru a-l şantaja pe Bârlădeanu. Cei trei preoţi au fost trimişi în judecată de DNA.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei anunţat că "Sinodul mitropolitan a luat act cu tristeţe de existenţa în spaţiul public a unor dezbateri cu privire la presupuse abateri de natură morală, atribuite Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor" şi urmează ca "forurile prevăzute de legislaţia bisericească în vigoare să rânduiască cele cuvenite în astfel de situaţii". De asemenea, credincioşii sunt îndemnaţi să "stăruiască în rugăciune".

"În ziua de 14 iulie 2017, s-a întrunit la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Sinodul mitropolitan a luat act cu tristeţe de existenţa în spaţiul public a unor dezbateri cu privire la presupuse abateri de natură morală, atribuite Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor", afirmă mitropolia într-un comunicat.

De asemenea, membrii Sinodului mitropolitan "au luat act de declaraţia Preasfinţitului Corneliu, care a afirmat că acuzaţiile care i se aduc nu au un suport real, fiind false".

"Sinodul mitropolitan a analizat cu atenţie întreaga problematică legată de acest caz, urmând ca forurile prevăzute de legislaţia bisericească în vigoare să rânduiască cele cuvenite în astfel de situaţii" precizează Mitropolia Moldovei.

Ierarhii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei îndeamnă clericii şi credincioşii din Moldova "să stăruiască în rugăciune, statornicie în dreapta credinţă şi în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu".

Citiţi şi: Reacția Patriarhiei la scandalul sexual în care este implicat episcopul Hușilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...