Sari la conținut

Șeful Metrorex: metroul Drumul Taberei, gata la jumătatea anului viitor

Marin Aldea, șeful regiei de transport cu metroul, spune că își propune să dea în funcțiune secțiunea Eroilor-Drumul Taberei spre sfârșitul trimestrului 2 din 2018.

lucrari metrou drumul taberei

Prima secțiune a noii magistrale de metrou, respectiv a cincea, Eroilor — Drumul Taberei, are 87% din lucrările de structură terminate și circa 25% din finisaje.”Ne propunem ca până la finele acestui an — trimestrul 1 anul viitor să terminăm complet lucrările de structură și finisaje, așa încât, spre sfârșitul trimestrului 2 din 2018 ne propunem, subliniez, ne propunem, să punem în funcțiune cu călători această secțiune, acest tronson de metrou”, spune Aldea într-un interviu acordat Agerpres.

El afirmă că porțiunea în cauză trebuia definitivată în 2015 însă respectarea termenului nu a fost posibilă căci finanțarea acordată a fost insuficientă. ”A început în 2011. Până în anul 2013, semestrul 2, finanțarea pentru acest proiect a fost asigurată în cadrul unui acord de împrumut pe care Guvernul României l-a semnat cu Banca Europeană de Investiții, cu Ministerul Finanțelor Publice — Metrorex fiind agenție de implementare — în valoare de 395 de milioane de euro — valoarea totală a acordului este de 883 de milioane de euro.

Din 2010 — 2011 — 2012 — 2013 primul semestru, valoarea a fost mult subfinanțată și a constituit principalul motiv pentru care ritmul n-a fost conform graficelor stabilite.

După anul 2013, semestrul 2, am obținut finanțare din fonduri europene nerambursabile, astfel că această problemă a finanțării s-a rezolvat și ritmul de realizare a lucrărilor s-a intensificat. Așa cum vă spuneam, la acest moment stadiul este de 85-87% din realizarea lucrărilor de structură și în jur de 25-30% din finisaje”, spune Marin Aldea.

Bugetul pe anul 2017 cuprinde toți banii necesari pentru acoperirea tuturor cheltuielilor aferente acestui proiect. ”Avem circa 843 de milioane de lei, din care 779 milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile”, spune șeful Metrorex.