Sari la conținut

1 aprilie – ziua scumpirilor. Ce prețuri cresc de luna viitoare

Introducerea supraaccizei de 7 eurocenţi pe carburanţi de la 1 aprilie va scumpi fiecare litru de benzină şi motorină cu 41 de bani.

Practic, preţurile la pompă vor depăşi nivelul de 6 lei pe litru după această dată. Scumpirea carburanţilor va aduce preţuri mai mari şi în magazine, din cauza cheltuielilor cu transportul.

Impactul ar putea fi mai mic, în funcţie de cât va fi dispus Guvernul să suporte din facturile transportatorilor.

Prima zi a lunii aprilie aduce şi facturi la gaze cu 2% mai mari pentru populaţie. Nu este singura creştere de tarife din acest an. Urmează o majorare de 3% de la 1 iulie a preţului gazelor şi încă una de la 1 octombrie.

O veste proastă de la 1 aprilie şi pentru fumători: pachetul de ţigări se va scumpi cu până la 50 de bani, odată cu majorarea accizei totale încasate de stat.

Sunt însă şi veşti bune: prima zi a lunii aprilie aduce convorbiri mai ieftine pe telefonul mobil. Iar asta după ce tarifele de interconectare practicate de operatorii de telefonie mobilă se vor reduce de trei ori. Şi energia electrică se va ieftini cu 3%. Înseamnă o economie de 3 lei la o factură de 100 de lei pe lună.