Sari la conținut

28 de cetățeni irakieni, prinși la granița României

Polițiștii de frontieră de la Oravița au depistat 28 de cetăţeni irakieni, între care şi cinci copii, care au intrat ilegal în România din Serbia. Aceștia intenționau să ajungă într-o țară din vestul Europei.Irakieni

Migranţii au fost descoperiţi joi, în jurul orei 15.30, pe direcţia localităţii de frontieră Grădinari, judeţul Caraş-Severin, în timp ce se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării, potrivit unui comunicat de vineri al Poliţiei de Frontieră.

Oamenii au fost conduşi la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări.

„În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni, 16 bărbaţi, 7 femei şi 5 minori, cu vârste cuprinse între 1 an şi 40 de ani, care nu aveau documente asupra lor. Aceştia au declarat că au trecut frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei”, se arată în comunicat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.