600 de atacuri pe secundă. Recordul hackerilor care plasează România în topul ţărilor vulnerabile în faţa loviturilor cibernetice

Data publicării:
hacker captura

La începutul anului, poliţiştii de la investigarea fraudelor au descoperit într-o companie mare din zona Moldovei peste 200 de calculatoare fără licenţă. Angajaţii unei alte firme, din capitală, lucrau tot pe computere fără sisteme antivirus. „Utiliza în activitate în jur de 70, 72 de PC-uri, în acest caz prejudiciul depăşeşte 300 de mii de euro. Vorbim aici de furt de proprietate intelectulă”, a spus comisarul Aurel Dobre, şeful Direcţie de Investigarea a Fraudelor.

Specialiştii spun că peste 60% dintre calculatoarele care programe fără licenţă sunt virusate. „O firmă fără strategie de securitate IT care implică fiecare angajat are între 3 şi 6 luni speranţa de viaţă. Orice concurent o poate sparge. Iar atacurile sunt acum atât de sofisticate că pot veni de oriunde”, a spus Laurent Chrzanovski specialist Swiss Webacademy.

„Chiar cel care foloseşte un astfel de software se expune unor riscuri importante pentru că malware-ul înseamnă riscuri de siguranţă, de la date până la funcţionarea corectă a computerelor şi implicit a companiei”, a spus Magda Popescu, avocat. România este de puţine ori ţintă directă a hackerilor.

„Populaţia din România şi companiile mai mici sunt infectaţi şi folosiţi ca punct de tranzit pentru a ataca alte obiective”, a declarat Augustin Jianu director general CERT-RO. Ţara noastră are nevoie de o lege care să reglementeze securitate cibernetică, spun specialiştii. Astfel, firmele care furnizează servicii de internet ar putea fi obligate să îşi anunţe clienţii în momentul în care calculatoarele le-au fost atacate.

„Suntem extrem de vulnerabili în protejarea structurilor cibernetice care susţin diverse procese şi domenii ale societăţii româneşti”, a spus Florin Cosmoiu specialist în securitate cibernetică, SRI

Specialiştii în securitate cirbernetică vor analiza riscurile la care se expun instituţiile româneşti şi vor căuta soluţii la Congresul Cybersecurity care loc la Sibiu pe 2 si 3 octombrie, eveniment sustinut de Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri