94% dintre copiii dispăruți aleg să plece de acasă. Motivele care îi determină să își părăsească familia

Data publicării:
clasa copii-1

 

Potrivit unui comunicat transmis luni presei, în peste 94% dintre cazuri este vorba despre plecări voluntare, iar cele mai multe dispariții sunt înregistrate în rândul adolescenților, notează Agerpres.

Dintre cei 3.736 de copii dispăruți în ultimul an, 131 sunt mai mici de 10 ani, 1.085 au vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, iar 2.520 sunt mai mari de 14 ani. Copiii pleacă intenționat de la domiciliu sau din centrele de ocrotire a copiilor, pe o perioadă nedeterminată, se arată în comunicatul de presă.

Majoritatea acestora, respectiv 3.733, au fost găsiți în aceeași perioadă menționată mai sus — 129 dintre cei mai mici de 10 ani, 1.093 dintre cei cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani și 2.511 dintre cei mai mari de 14 ani.

În calitate de membru al Federației Europene pentru Copiii Dispăruți și Exploatați Sexual, Salvați Copiii România a organizat luni workshop-ul "Identificarea copiilor cu risc de dispariții voluntare și exploatare — Cum putem preveni și interveni asupra consecințelor acestui fenomen".

Potrivit reprezentanților IGPR, principalele motive care îi determină pe copii să își părăsească familia sau centrele de ocrotire sunt neglijarea, lipsa de supraveghere, conflictele, abuzurile, lăsarea în grija bunicilor sau a altor rude odată cu plecarea aparținătorilor legali la muncă în străinătate, lipsa comunicării cu părinții, lipsa de educație, abandonul școlar și influența anturajului negativ, consumul de alcool și substanțe halucinogene sau situația economică a familiei.

La nivel european, conform datelor furnizate de Federația Europeană pentru Copilul Dispărut și Exploatat Sexual, procentul plecărilor voluntare, din total disparițiilor în rândul copiilor, este mult mai mic — de 51%. Majoritatea sunt adolescenți cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri