Sari la conținut

A patra zi de proteste | Fotografia virală pe Facebook

Joi seară a fost a treia zi de proteste în Bucureşti şi în zeci de localități din ţară. În total, 230.000 de români au protestat aseară. Ei au cerut abrogarea Ordonanţei de modificare a codurilor penale.

un singur protestatar_ciprian muntele

Foto: Ciprian Muntele

La ora 9:05, un singur om se afla vineri dimineață în Piața Victoriei. Imaginea solitară a fost surprinsă de la înălțime de Ciprian Muntele și a postat-o pe Facebook. Fotografia s-a răspândit instantaneu, iar în mai puțin de o oră, alți 10-15 oameni i s-au alăturat.

Sunt fie studenți, fie angajați, iar unii dintre ei și-au luat liber ca să vină în stradă și să-și exprime nemulțumirea față de modificarea codurilor penale.

andrei rosu

Foto: Digi24

Un tânăr antreprenor chiar și-a adus biroul ca să lucreze din Piața Victoriei, relatează Ștefana Todică, reporter Digi24.

Este așadar a patra zi în care urmează proteste masive de stradă, după ce ieri s-au strâns în fața Guvernului 80.000 de oameni. Alte zeci de mii de persoane au ieșit în toată țara.

Miercuri, în a doua seară de proteste consecutive, în Piața Victoriei au fost 150.000 de oameni.