Sari la conținut

Accident fără răspunsuri. Părinții elevei peste care a căzut un dulap își caută dreptatea

A trecut mai bine de un an de când un dulap în care copiii îşi ţineau hainele a căzut peste Daniela.

Adriana Izmană, mama elevei: „Doamna învăţătoare mi-a zis că a căzut dulapul de încălţăminte pe fetiţă. Am luat fetiţa, s-a ridicat de pe scaun cu intenţia de a merge la doamna directoare la cancelarie să vedem ce s-a întâmplat, când s-a ridicat fetiţa de pe scaun a început să plângă şi mai tare şi a zis: mami nu pot merge".

Fetiţa a fost dusă de urgenţă la spital, iar medicii au diagnosticat-o cu traumatism cranio-cerebral şi fractură de coloană. Câteva luni a fost imobilizată la pat, iar apoi au urmat alte luni de recuperare.

Alin Burileanu, terapeut: „Iniţial avea dureri de spate, avea amorţeli la picior. La momentul actual, după cinci luni de recuperare, face eforturi considerabile”.

A doua zi după incident, învăţătoarea copilei şi-a schimbat declaraţia.

Manuela Velişcu, învăţătoare: „Fetiţa s-a dezechilibrat a căzut şi s-a lovit cu căpuţul de dulap, noi i-am, dat primul ajutor, i-am dat apă”.

Inspectoratul Şcolar a făcut o anchetă şi a decis că părinţii ar fi de vină. „A reieşit faptul că dumneavoastră nu însoţiţi periodic fetiţa la şcoală, atât înainte, cât şi după terminarea orelor de curs, cu toate că vi s-a recomandat verbal că este bine ca fetiţa să fie însoţită de către un membru al familiei", se spune în răspunsul trimis familiei. Iar Poliţia încă nu a terminat investigarea cazului.

Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj: „Se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu. În prezent se aşteaptă rezultatul unei expertize medico legale dispuse în cauză”.

Pe buletinul de expertiză de la IML, medicii au scris că tipul de leziuni ale fetiţei puteau fi cauzate de un dulap care ar fi căzut peste ea.