Sari la conținut

Adopția, îngreunată de legi și de pretenții

Cristina Ionicescu vrea din tot sufletul să fie mamă. Nu poate face copii şi a hotărât să adopte.

„Am fost chemată să văd un copil mai mare decât categoria de vârstă pentru care optasem eu, care avea mari probleme de sănătate, internat, am înţeles la un spital de psihiatrie, pe tratament”, spune ea.

A refuzat, pentru că nu îşi permitea să-i asigure îngrijirea şi tratamentul de care ar fi avut nevoie, iar acum aşteaptă din nou să primească o şansă de a adopta. Familia Popescu a aşteptat trei ani înainte să ia acasă o fetiţă care suferă de o boală cronică.

În momentul în care un copil te priveşte se schimbă totul. Şi atunci când îţi şi zâmbeşte ştii că te-a ales. Şi practic aşa s-a întâmplat totul. În momentul în care ne-a văzut şi a întins mânuţa către noi totul a fost limpede”, spune Florin Popescu, tată adoptiv.

Potenţialii părinţi şi ONG-urile se plâng că primii pe listele pentru adopţii sunt puşi copiii de vârsta şcolii sau cu grave probleme de sănătate, iar procedurile sunt complicate.

Merge până la obţinerea consimţământului rudelor până la gradul al 4-lea pentru un singur copil. Acest lucru consumă ani de zile, timp în care copiii rămân în sistem şi dobândesc probleme de sănătate”, spune Irina Popescu de la Asociaţia SOS Infertilitatea.

De cealaltă parte, reprezentanţii statului spun că românii vor să adopte bebeluşi perfecţi.

Sunt familii care îşi doresc copii super inteligenti, sunt familii care nu acceptă copii cu un handicap motor, să zicem, care de foarte multe ori este dat de perioada de instituţionalizare a copilului”, spune Anda Ţîrlea, director executiv adjunct al Direcției pentru Protecția Copilului.

În acest moment, 60.000 de copii se află în grija statului. Doar 7.000 dintre ei au fost declaraţi adoptabili în ultimii trei ani şi mai puţin de 2.000 au ajuns într-o familie. Potrivit datelor Ministerului Muncii, în anul 2013 au fost adoptaţi doar 738 de copii.