Sari la conținut

Afterschool cu bani strânși de biserică

Zeci de elevi din judeţul Timiş primesc mâncare caldă la prânz şi sunt ajutaţi să-şi facă temele. Copiii provin din familii cu venituri reduse şi de ei au grijă voluntarii din comuna Partoş. Banii necesari sunt strânşi din donaţii, cu ajutorul bisericii.

La finalul orelor, 35 de copii sunt așteptați la masă, la cantina socială ridicată în localitatea Partoș. Acolo, trei bucatarese pregatesc mâncarea pentru elevi, cu alimente cumpărate din donații.

După masă, un dascăl vine şi îi ajută pe copii la teme sau la materiile la care întâmpină probleme. Pentru cei mici, acest program de afterschool, atât de popular la oraş, e un motiv de bucurie.

Claudia Bilanin, directoarea Școlii Anghel Saligny Banloc: Îi ajută extraordinar de mult o masă caldă și faptul că își fac temele în fiecare zi. Iar în ceea ce privește abandonul, a scăzut foarte mult, datorită faptului că acest program pe care noi îl derulăm se face tocmai pentru a preveni acest abandon. Condiția principală este ca acești copii să frecventeze în fiecare zi școala.

Proiectul social este demarat de 14 voluntari de la Asociaţia Semper Agape, împreună cu Biserica din Partoş. Tot din banii adunaţi din donaţii, a fost cumpărată o casă şi un teren aflat peste drum de Mănăstirea din localitate.

ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului: Aici se va construi în timp o cantină socială, nu numai pentru copii, ci și pentru oamenii bătrani singuri în sat.

Voluntarii spun că toţi cei care doresc să ofere o mână de ajutor pot lăsa donaţii la Mănăstirea din Partoş.