Sari la conținut

Aglomerația de pe DN1, fără rezolvare

Pentru şoferi care aleg Valea Prahovei pentru a se relaxa la sfârşit de săptămână, şi o viteză de 10 kilometri pe oră pare ceva de domeniul SF.

Şoferii au făcut mereu haz de necaz, iar miniştrii Transporturilor, promisiuni. Vorbele nu s-au transformat însă în fapte.

Ioan Rus, fost ministru al Transporturilor, în ianuarie 2015: „Există zone unde se poate face a treia bandă. Lucrările încep în acest an. Lucrarea aceasta este aproximativ 100 de milioane de euro”.

Ideea construcţiei unei a treia benzi între Comarnic şi Braşov nu a făcut niciun pas de pe harta fostului ministru spre realitate. Lucrările nu au început nici pentru construirea de şosele ocolitoare la Comarnic şi Buşteni, deşi toată lumea este de acord că sunt vitale.

Cătălin Homor, directorul general al CNADNR: „Dacă se rezolvă localităţile în sensul că se fac centuri ocolitoare traficul nu va mai avea de suferit pentru că principalele cauze ale aglomerării o reprezintă trecerile de pietoni”.

La Comarnic, nici trei kilometri de şosea centură ar rezolva o parte din problemă. De aproape cinci luni, însă, Compania de Drumuri nu se hotărăşte cui să dea lucrarea, deşi au depus oferte opt firme. Aceeaşi indecizie ţine pe loc şi proiectul unei şosele de numai un kilometru care să ocolească staţiunea Buşteni.

Nae Savel, viceprimar Buşteni: „Deocamdată s-au cerut proprietarii pentru exproprieri şi nu ştiu în ce stadiu sunt ei cu licitaţia pe lucrări. Ei au venit, am avut o primă discuţie atunci, după aceea am făcut o corespondenţă legată de traseu şi atâta tot”.

Şi drumul judeţean Săcele - Câmpina a fost avansat ca posibilă alternativă pentru DN1, însă numai după o investiţie de 45 de milioane de euro, care, însă, mai aşteaptă. La fel şi construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov. Între timp autorităţile nu au pentru şoferi decât un sfat: răbdare.