Sari la conținut

ANAF creşte plafonul la "lista ruşinii". Cum aflaţi dacă aveţi datorii la stat 

 

ANAF măreşte cuantumul minim al datoriilor la buget care vor fi publicate pe site-ul instituţiei în data de 30 aprilie 2016 astfel:

•100.000 de lei în cazul marilor contribuabili

•50.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii

•10.000 de lei în cazul celorlalte categorii de ebitori, inclusiv persoanele fizice care au obligaţii fiscale restante aferente activităţilor economice desfăşurate independent sau profesiilor libere

•1.500 de lei, în cazul persoanelor fizice, altele decât cele din categoria anterioară.

În perioada imediat următoare, contribuabilii ale căror restanţe fiscale înregistrate trebuie publicate vor primi notificări conţinând cuantumul datoriilor, pentru a avea posibilitatea stingerii acestora sau clarificării situaţiei fiscale.

Cum aflaţi dacă aveţi sau nu datorii la stat

Relaţia românilor cu Fiscul este întotdeauna complicată. Experienţa demonstrează că, dacă unele decizii de impunere ale ANAF se mai rătăcesc pe drum, cele de executare a datoriilor ajung întotdeauna la cel care trebuie să plătească. Domnul Ştefănescu, personajul Digi24, ştie cum poate afla din timp un contribuabil dacă are sau nu datorii la stat.

Dl Ştefănescu a descoperit că are o datorie la Fisc de 1.500 de lei.

Suma este pentru plata unei rămăşiţe de impozit din 2012, dar dl Ştefănescu nu a primit nicio înşiinţare şi nici motiv de îngrijorare nu avea.

În anii trecuţi, şi-a depus la timp toate declaraţiile fiscale. Cu toate acestea, după patru ani, poştaşul i-a adus un plic de la Fisc.

Sunt trei metode prin care contribuabilul poate afla ce datorii are.

Un drum la administraţia fiscală de care aparţine. Acolo, pe baza CNP şi a adresei, funcţionarul îi spune ce are de plătit.

Varianta doi: cont la ANAF, în spaţiu virtual. Are nevoie de numărul de înregistrare a unei declaraţii de venit mai veche. Există însă şi un incovenient. Va trebui să intre periodic în cont. Se consideră că Fiscul te-a anunţat deja despre sumele datorate. Penalităţile şi dobânzile se calculează din a 60-a zi.

Telefonul la secţia financiară este cea de a treia metodă. Dl Ştefănescu vorbeşte cu inspectorul fiscal repartizat, care îl anunţa apoi prin email sau poştă ce datorii are.

ANAF poate comunica deciziile de impunere, somațiile sau notificările prin trei modalități: scrisoare recomandată cu confirmare de primire, electronic, dar numai la cererea contribuabilului, şi anunţ la mica publicitate.