Anchetă la Vaslui, după ce un bebeluș a murit de foame

Data publicării:
BEBELUS PERFUZIE GettyImages-91983086 1 -2

O femeie a ajuns la Spitalul din Bârlad, săptămâna trecută. Le-a spus medicilor că bebeluşul ei în vârstă de patru luni nu ia în greutate. A lăsat copilul la spital şi a plecat. Doctorii nu au reuşit să mai facă nimic pentru copilul care cântărea doar trei kilograme. Micuţul a murit după câteva zile.

Trebuia să îi cumpărăm numai lapte praf ca să îi dam. I-am cumpărat două cutii de lapte praf. Nu mi-a ajuns. Şi i-am mai dat lapte de vacă. A intrat în anemie, l-am dus la spital”, a spus mama copilului.

Autopsia a stabilit că bebelușul a murit din cauza subnutriției.

„Diagnosticul de deces este pneumonie acută interstiţială pe fondul unei malnutriţii”, a explicat medicul legist Sergiu Săvinescu.

Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui a început o anchetă. Mama bebeluşului mai are opt copii, dintre care cinci sunt minori. Momentan, verificările îi vizează doar pe părinţi, nu şi pe asistentul social din comună, care ar fi trebuit să verifice periodic familia.

Situaţia acestei familii nu s-a mai aflat niciodată în atenţia instituţiei noastre”, a spus purtătoarea de cuvânt a DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

De altfel, asistentul social a explicat că el ocupă mai multe funcții și că nu merge pe teren la familii decât atunci când este vorba despre solicitări „excepționale”.

„Am şi funcţia de secretar stare civila şi asistent social. Fac şi teren numai la solicitări în cazuri mai excepţionale. O să îi monitorizăm, dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, a spus Mircea Hazariuc.

Primarul comunei Fruntișeni a declarat că oamenii nu au venit la primărie ca să spună că nu au cu ce crește copilul.

Pe această familie, eu atâta timp cât văd că din partea lor nu este bunăvoinţă absolut deloc, nu ai ce sa le faci. Ei nu au venit la primărie să spună: domnule, nu am cu ce creşte copilul”, a declarat Neculai Lupu.

Legea nu prevede sancţiuni pentru cei care cunosc o astfel de situaţie şi nu anunţă autorităţile competente. Soarta celorlalţi copii ai familiei va fi decisă de Direcţia pentru Protecţia Copilului, la finalul anchetei. La rândul lor, poliţiştii vor face verificări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri