Sari la conținut

Andrei Pleşu: Cum sărbătorim noi 1 Mai, ziua muncii? Nemuncind. E o ciudăţenie

Din anii comunismului, din timpurile de glorie în care muncitorii înălţau blocuri şi până în zilele noastre, când managerii rămân până noaptea târziu în birourile multinaţionalelor, relaţia românului cu munca a avut şi suişuri şi coborâşuri.

Andrei Pleşu, scriitor: „Există aici un poncif că românii nu prea sunt muncitori, că trişează, că sunt leneşi, e o imagine mai veche despre români cu care nu sunt de acord. Eu am văzut la ţară, cândva, oameni care munceau de dimineaţa până seara şi care nu pregetau să fie activi de la răsăritul soarelui până când băgau orătăniile în coteţe”.

Vintilă Mihăilescu, sociolog: „Sunt datele europene care spun un lucru foarte clar. Românii muncesc cel mai mult din toată Europa, cel mai mult, atenţie! În momentul în care lucrezi cel mai mult, e cel puţin ciudat s-auzi etichete românii sunt puturoşi, leneşi, de la natură”.

Vlad Craioveanu, realizator emisiuni radio: „Românii trudesc, dar ineficient din perspectiva mea. Una e să munceşti ca boul aşa de dimineaţa până seara fără să ai un rezultat, fără să fii eficient, adică eu cred că e ok că trudim, dar nu e ok că nu suntem eficienţi. Pentru că nu prea se simte truda asta în România. Lucrul făcut de mântuială parcă tot românilor le aparţine, nu?”.

Înainte de anul 1990, munca venea la pachet cu doctrina de partid. La polul opus al îndemnurilor venite de la conducerea de stat, oamenii de rând aveau propriul lor folclor, ironic, pe seama muncii: „Noi ne facem că muncim, voi vă faceţi că ne plătiţi."

Andrei Pleşu: „Asta era o vorbă care circula înainte de 89 pentru că trebuie să spunem asta comunismul a încurajat nemunca. Deşi era o doctrină a clasei muncitoare, a muncii care este cea care l-a făcut pe om ..., în realitate nu munca era decisivă atunci, ci cuminţenia ideologică”.

După anul 1990, libertatea nou câştigată ne-a dat impresia că va curge... lapte şi miere, iar capitalismul ne va aduce bani cu nemiluita, eventual, căzuţi din cer. N-a fost deloc aşa.

Vintilă Mihăilescu: „Capitalismul, îmi pare rău, nu înseamnă loisir, nu înseamnă doar călătorii în Thailanda, înseamnă întâi şi-ntâi muncă şi muncă şi muncă. Şi mai multă muncă ca să ai mai mult profit şamd. Cel puţin aşa s-a născut capitalismul, din al dracului de multă muncă”.

La prima vedere, suntem un popor de oameni harnici şi conştiincioşi care ştiu că numai cine nu munceşte n-are la bătrâneţe. Iar omul harnic, muncitor, de pâine nu duce dor.

Vlad Craioveanu: „Dacă am fi fost un popor leneş, am fi fost un popor de filozofi. Eu cred că grecii au ajuns la performanţele astea ale gândirii, au inventat democraţia pentru că au acea siestă de 4 ore, 5, ce să faci în 4, 5 ore? Te gândeşti”.

Defectul românilor rămâne totuşi unul devenit proverbial: ne pricepem la toate şi la nimic. Nu este zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu ne mirăm, cu aceeaşi amărăciune, că străzile sunt tot pline de gropi, autostrada... este tot un vis frumos, iar şantierele par să doarmă... un somn veşnic.

Vintilă Mihăilescu: „Când mergi cu maşina şi te uiţi pe şantiere, te apucă jalea. Şi îţi dai seama că groapa aia va mai fi acolo şi peste 10 ani că dacă o astupă cu linguriţa şi priveşte în zare, mult spor n-o să aibă”.

Un lucru este însă cert: suntem extrem de eficienţi la capitolul distracţie şi voie bună. Aşa a fost în comunism, aşa e şi astăzi.

Andrei Pleşu: „Eu m-am mirat întotdeauna de ce de ziua muncii preţul e să nu munceşti. Adică cum sărbătorim noi 1 mai, ziua muncii? Nemuncind. E ca şi cum am face ziua copilului, n-ai voie de ziua copilului să ieşi cu copiii la plimbare. E o ciudăţenie dar mă rog, e o ciudăţenie agreabilă”.

Nici vremurile nu mai sunt ce-au fost, nici sărbătorile. Cu atât mai puţin oamenii. Cât priveşte relaţia românului cu munca, tot în folclor găsim cel mai bun răspuns: ori la muncă, ori la luncă, ori cu porcii după ghindă.