Sari la conținut

ANM: Precipitații însemnate în sud-est și la munte

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo de ploi însemnate cantitativ în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, ninsori la munte însoțite de intensificări ale vântului.

umbrele ploaie oameni

A fost emisă o nouă atenționare meteo de ploi însemnate cantitativ în zonele din sud-estul României. ANM anunță precipitații violente în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, dar și ninsori în zonele de munte. Atenționarea este valabilă de astăzi, ora 18:00, până sâmbătă, ora 15:00.

În intervalul menționat aria ploilor se va extinde treptat iar cantitățile de apa vor depăși local 20 l/mp. În a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă și în primele ore ale zilei de sâmbătă, îndeosebi în județele Brăila, Tulcea, Galați și Vaslui, se vor cumula izolat peste 40...50 l/mp, scrie Hotnews.ro.

Ninsorile vor predomina în zona Carpaților Meridionali și Orientali. Precipitațiile vor fi însoțite de valori ridicate ale vântului (55-60 km/h), care se va intensifica în regiunile muntoase, dar și în zonele sud-estice.

Vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării, în special în diminetile următoare când local se va produce brumă, cu precadere în nordul și în centrul țării și în zonele deluroase din restul teritoriului.