Sari la conținut

ANSVSA: 198 de animale, afectate de boala limbii albastre, în şase judeţe

  

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) arată că, până luni, boala a fost semnalată în 44 de comune din cele şase judeţe, dintre care 18 localităţi din Buzău şi 11 din Prahova, potrivit Mediafax.

Din totalul de 1.613.864 de bovine, ovine şi caprine din cele şase judeţe, au fost afectate de boala limbii albastre 198, adică 0,012 la sută.

Toate cazurile au fost semnalate în gospodării. Dintre animalele bolnave, 21 au murit, din cauza bolii, nefiind animale sacrificate, au precizat pentru MEDIAFAX reprezentanţii ANSVSA.

De altfel, animalele pot trăi cu boala, iar carnea şi laptele lor pot fi consumate. Pe de altă parte, animalelor bolnave le e mai greu să se hrănească, slăbesc şi nu mai dau lapte, ceea ce cauzează pierderi economice.

Ce este boala limbii albastre?

Boala limbii albastre este o boală virală care afectează ovinele, bovinele, caprele şi alte rumegătoare. Boala nu este contagioasă şi se transmite prin culicoide (musculiţe înţepătoare), potrivit site-ului Comisiei Europene. În prezent, 24 de serotipuri ale virusului sunt cunoscute în diferite părţi ale lumii. Virulenţa şi rata de mortalitate ale serotipurilor variază considerabil. Boala prezintă un tipar sezonier în funcţie de perioadele de abundenţă a speciilor de culicoide din timpul anului. Frecvenţa cazurilor de boală creşte mai ales spre sfârşitul verii şi toamna.

Care sunt caracteristicile bolii?

Boala limbii albastre se caracterizează prin inflamarea membranelor mucoase, congestie, umflături şi hemoragii, dar cele mai multe dintre animalele afectate se vindecă de boală. Specia ovinelor este în general cea mai afectată, în timp ce bovinele şi caprele nu prezintă de obicei semne clinice severe de boală chiar dacă poartă virusul de o anumită perioadă.

Cum se transmite?

Virusul se transmite printr-un număr mic de specii de musculiţe înţepătoare din genul culicoidelor. Culicoidele pot fi considerate un vector important de transmitere a bolii limbii albastre atunci când au capacitatea de a deveni infectate, de a replica sau transmite virusul. În sudul Europei culicoidele imicola sunt vectorul principal de transmitere a virusului. Totuşi, mai multe specii indigene de culicoide din nord sunt capabile de transmitere, lucru demonstrat de epidemii de boala limbii albastre în zone din afara razei geografice a culicoidelor imicola.

Este boala limbii albastre o ameninţare pentru sănătatea publică sau siguranţa alimentelor?

Boala limbii albastre nu afectează oamenii şi nu există riscul ca boala să fie contactată sau transmisă prin carne sau lapte.