Sari la conținut

Asigurare contra vacanțelor ratate

Clienţii agenţiilor de turism pot avea siguranţa pachetului de vacanţă cumpărat, abia din 2018. Atunci ar putea funcţiona Oficiul de Garantare care îi va despăgubi dacă agenţia intră în insolvenţă. Acum, riscă să rămână şi cu banii daţi, şi fără vacanţă.

Peste o mie de români şi-au ratat vacanţele în vară, după falimentul declarat de două mari agenţii, Genius Travel şi Mareea. Pagubele au ajuns până la aproape 600.000 de euro, sumă neacoperită complet de asigurări.

Alin Burcea, preşedintele ANAT: „Noi avem în momentul de față garanții foarte mici la agențiile de turism, 50.000 la touroperatori, de dolari, și 10.000 la agențiile detailiste, este evident că este insuficient.”

Agenţiile de turism sunt obligate să aibă asigurare, numai că poliţele sunt pentru sume mici. În plus, nu puţine agenţii de turism nu se achită nici măcar de această obligaţie.

Anca Pavel-Nedea, preşedintele ANT: „În interesul protecției turistului final trebuie să ajungem măcar toată lumea să garanteze până la 50.000 de euro, nu că acest lucru e suficeint, dar e un pas de reglementare.”

Fondul de garantare pentru pachetele turistice ar putea aduce modificări majore şi pentru firmele de asigurare, spun specialiştii.

Dumitru Luca, preşedintele Comisiei de Legislaţie şi Asigurări ANAT: „Fie vor reduce considerabil costurile, le vor face mai atractive, fie vor renunța cu totul la acest produs și ne vom reorienta către celelalte instrumente de garantare.”

Agenţiile vor avea astfel posibilitatea să aleagă din mai multe variante de asigurare. În final, suma garantată pentru fiecare comerciant va fi de cel mult 2 milioane și jumătate de lei.

Alin Burcea, preşedintele ANAT: Agențiile pot să își garanteze pachetele prin patru feluri: fond de garanție, asigurare, prin scrisoare de garanție și cash colateral.”

Prin noul fond privat de garantare, fiecare agenţie ar trebui să plătească o singură dată în jur de 3.000 de euro, în primul an, în funcție de vacanțele vândute.