Asociaţiile care promovează transportul ecologic cer includerea bicicletelor în transportul public

Data publicării:
biciclete-la-pedale-ro

Bucureştenii mai au de aşteptat până vor beneficia de un sistem public de închiriat biciclete, care să-i ajute să se descurce mai rapid în trafic.

V-am solicitat ca sistemul public de închiriere a bicicletelor, bike sharing-ul, să fie încadrat ca serviciu de transport public. Răspunsul dumneavostră: nu suntem de acord, pentru că deplasarea cu bicicleta nu poate fi considerată serviciu public de transport călători”, spune Marian Ivan, de la asociaţia OPTAR.

Solicitarea asociaţiei care promovează transportul ecologic vine în contextul în care se află în dezbatere o nouă lege a serviciului de transport public de călători, elaborată de Ministerul Dezvoltării Regionale.

Această lege trebuie să fie aplicabilă la nivelul întregii ţări. Apropo de dezvoltarea haotică a oraşelor, de faptul că nu există transport intermodal coordonat, noduri logistice”, declară Diana Ţenea, director Ministerul Dezvoltării Regionale.

Bucureştiul ar avea nevoie de o reţea extinsă de staţii de închiriere a bicicletelor. Până acum, însă, s-au dezvoltat doar câteva centre de închiriere de biciclete, la iniţiativa unor asociaţii. Iar investiţiile făcute de administraţie în piste nu s-au dovedit prea eficiente.

Pentru Bucureşti s-au alocat 10 milioane de euro ca să facă infrastructura de biciclete şi 16 staţii de bike sharing. Un oraş ca Bucureşti trebuie să aibă cam 2.500 de staţii de bike sharing”, afirmă Marian Ivan.

Acum, doar câteva oraşe din România au centre de unde pot fi închiriate biciclete, pentru perioade scurte de timp.

În multe oraşe din ţări europene ca Franţa, Germania, Italia sau Cehia există sisteme publice de închiriat biciclete, care le permit locuitorilor să ajungă în orice loc, rapid şi ieftin. Bicicleta este preluată de utilizator pe bază de cartelă, dintr-o staţie de plecare. Va fi predată la următoarea staţie apropiată de destinaţie.

Pentru a deveni însă eficient, un astfel de sistem trebuie să aibă staţii de închiriere numeroase, conectate la alte mijloace de transport.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri