Atacuri violente în plină stradă, la Brăila

Data publicării:
femei agresate braila

Alerta s-a dat în jurul orei 8 dimineața, când o femeie a reclamat la 112 că a fost lovită pe stradă, de un bărbat necunoscut. Nu a mai durat mult până când alte patru femei au fost agresate.

„S-au prezentat la UPU în jurul orei 8 dimineața, 4 victime de sex feminin, victime ale unei agresiuni, prezentând traumatisme faciale, hematoane, fracturi de oase proprii ale feței”, spune Adina Georgescu, medic primar de medicină de urgență Brăila.

Agresorul este un bărbat cu probleme psihice. Conducerea spitalului de psihiatrie spune că pacientul a mai făcut aşa ceva. El suferă de schizofrenie, iar din 2014, de când a fost luat în evidență de către medici, bărbatul a fost internat de 21 de ori.

Este într-o stare de agitație maximă, să sperăm că îl putem calma. E un tip violent, din ce cunosc medicii noștri, având în vedere că e sub tratament de ani de zile”, afirmă Florentin Crăciun, managerul Spitalului de Psihiatrie Brăila.

Sunt perioade în care ori nu-și ia tratamentul, poate să fie consumator de alcool și atunci devine violent și ne mirăm că nu a început cu familia, ca de obicei, toți din jurul lui sunt dușmani” , spune Cornelia Apostol, director de Îngrijiri Medicale la Spitalul de Psihiatrie Brăila.

Lui trebuie să i se facă un dosar penal. Există încadrarea în 114 Cod penal și pentru bolnavii psihici care care comit fapte grave și se poate interna la Săpoca unde-i spital de Psihiatrie, dar cu pază armată”, adaugă Florentin Crăciun, manager  al Spitalului de Psihiatrie Brăila.

În urma dosarului penal întocmit, soarta agresorului este acum în mâinile instanţei şi ale medicilor psihiatri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...