Atenţie, şoferi! De acum, vă poate amenda orice poliţist!

Data actualizării: Data publicării:
masini trafic politie rutier FB

Cine trebuie să dea amenda pentru depăşirea vitezei: poliţistul care face înregistrarea video sau colegii săi care află prin staţie pe cine să oprească? Este chestiunea pe care au lămurit-o judecătorii Curţii Supreme în 30 ianuarie. Decizia completului Înaltei Curţi a fost publicată azi în Monitorul Oficial.

masini trafic politie rutier FB

Potrivit deciziei nr.4, pronunţată în dosarul nr.3478/1/2016 şi publicată azi în Monitorul Oficial nr. 168, dacă v-a prins radarul, puteţi fi amendaţi nu doar de agentul care constată abaterea, ci şi de colegii lui care vă trag pe dreapta, la câţiva kilometri distanţă.

Chestiunea a fost tranşată definitiv în instanţă, aşa că şoferii care plănuiau să conteste la tribunal amenda primită de un alt echipaj decât cel care a înregistrat viteza nu mai au nicio şansă de câştig.

Procesul a fost deschis la sesizarea unui avocat din Caraş Severin.

Avocatul a susţinut în faţa instanţei că un poliţist care nu a văzut cu ochii lui viteza înregistrată de aparatul radar, nu poate amenda un şofer.

Horaţiu Costea, avocat, iniţiatorul procesului: „În materie de radar sunt două condiţii esenţiale: acel radar să fie omologat de către instituţiile abilitate, iar agentul constatator să aibă pregătirea necesară şi să facă dovada în acest sens”.

Judecătorii Curţii Supreme nu i-au dat dreptate avocatului.

„Poliţistul rutier poate încheia procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se află poliţistul rutier.”, a decis instanţa supremă.

În alte ţări europene, şoferii nu au nicio şansă să conteste dreptul unui poliţist de a da amenzi. În Spania, de exemplu, locurile în care sunt amplasate aparatele radar sunt publicate din timp pe site-ul Direcţiei Generale de Trafic, astfel că şoferii nu se pot plânge că au fost vânaţi de poliţişti.

Așa vor fi mai puține accidente și mai multă siguranță pe șosele. Important este să fie anunțate, să fie clar vizibile și semnalizate.

Mii de şoferi români, amendaţi de alţi poliţişti decât cei care au înregistrat viteza, contestau an de an aceste sancţiuni. După decizia Curţii supreme, ei nu mai au nicio şansă de câştig.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri