Sari la conținut

Au fost găsiți copiii dispăruți de acasă

Actualizare: Cei doi copii din Vaslui, dispăruţi de două zile de acasă, au fost găsiţi în urmă cu puţin timp. Cei doi erau la câţiva kilometri distanţă de casă. Fetița a fost indentificată prima iar echipele de căutari l-au găsit pe baiețel în stare de inconștiență.


Sute de poliţişti, jandarmi, pompieri, militari şi voluntari au răscolit pădurile din comuna vasluiană Ghergheşti după ce marţi seară s-a anunţat la numărul de urgenţe dispariţia unui băiat de 4 ani şi a unei fetiţe de 5 ani, verişori. Forţele de ordine au luat la pas sute de hectare de pădure în căutarea celor doi copii pe care i-au strigat neîncetat.

Voluntar: „Prin toate râpele, peste tot am circulat şi nimic.”

***

Voluntar: „Să ajutăm şi noi, să-i găsim, copii.”

Daniel Olteanu, prefectul judeţului Vaslui: „Am terminat cu efectivele pe care le avem la dispoziţie cele 944 de hectare de pădure ale comunei Ghergheşti, ale satului Miceşti.”

Părinţii celor doi copii speră să îi găsească teferi. Nu au mai închis un ochi de când au dispărut.

Mihai Olaru, tatăl unuia dintre copii: „Peste tot am căutat, şi în lung şi în lat şi atâtea sute de oameni nu găsim. Parcă au intrat în pământ.”

Corina Bălan, mama unuia dintre copii: „N-am găsit nimic, măcar un papuc, nimic, o căciulă. Chiar la al meu îi erau papucii mărişori, putea să îi cadă măcar unul din picioare

Pe timpul nopţii, căutările sunt întrerupte şi reluate imediat ce se luminează de ziuă.