Sari la conținut

Avocatul Poporului s-a autosesizat după un reportaj al Digi24

După ce Digi24 a prezentat, la începutul lunii august, cazul unui copil de 4 ani bolnav de cancer, căruia autoritățile române refuză să-i plătească operația de transplant, Avocatul Poporului s-a autosesizat. Potrivit unui comunicat de presă, Victor Ciorbea va verifica o posibilă încălcare a dreptului la ocrotirea sănătății.

Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 34 din Constituția României privind dreptul la ocrotirea sănătății”, se specifică în comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului.

Pe 3 august, Digi24 a prezentat cazul unui băiețel de 4 ani din Brașov, bolnav de cancer, căruia autoritățile refuză să-i deconteze operația de transplant pe motiv că astfel de intervenții se pot face și în România.

Părinții susțin însă că medicii din Italia i-au avertizat că o călătorie cu avionul i-ar putea fi fatală copilului.

Este vorba de un transplant de celule stem, despre care autoritățile române susțin că ar putea fi realizat la Institutul Clinic Fundeni București sau la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu Timișoara.