Băiatul care s-a înecat în ștrandul din Vaslui intrase primul la cel mai bun liceu din oraș

Data publicării:
strand vaslui

Băiatul a venit la scăldat împreună cu doi prieteni. La un moment dat, a dispărut de lângă grup. Alertaţi, prietenii au anunţat administraţia ştrandului că nu-l mai găsesc. Apa bazinului era atât de murdară, încât copiii nu şi-au dat seama dacă băiatul se înecase sau nu în piscină.

Familia acuză salvamarii că NU erau la ştrand când au fost alertaţi, iar când au intervenit au făcut-o fără tragere de inimă.

Au fost băieţii şi au anunţat acolo şi a zis să îşi termine berea. Deci era la terasă domnul salvamar. Până la urmă, până au venit scafandrii se scărpinau, nu încăpeau hainele, a venit un băietan care n-avea nici în clin nici în mânecă şi l-a scos”, a declarat mătușa băiatului.

Ştrandul e în subordinea Primăriei. Viceprimarul consideră că, din punct de vedere administrativ, lucrurile au fost în ordine. Cu toate acestea, ștrandul a fost închis după tragedia petrecută duminică.

Există dotări cu colaci de salvare, salvamarii erau la posturile lor”, susține Sorin Radu, viceprimarul municipiului Vaslui. „Un ştrand în care municipalitatea a investit foarte mult şi care, spunem noi, se ridică la standarde deosebite. Apa era la parametri foarte buni”, susține viceprimarul municipiului Vaslui, Sorin Radu.

Viceprimarul e contrazis însă de clienţii ştrandului.

„Prima oară nu am vrut să mă bag din cauză că am zis că e murdară”, declară o femeie.

Eu am vazut-o tulbure, dar am văzut piscine unde vezi fundul. În schimb, eu nu am văzut fundul apei”, spune o alta.

Băiatul care s-a înecat intrase primul pe listă la cel mai bun liceu din Vaslui. Două anchete, una a Primăriei şi alta a Poliţiei, urmează să stabilească cine este vinovat pentru moartea lui. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri