VIDEO. Bâlea Lac s-a transformat într-un tomberon imens

Data actualizării: Data publicării:
Balea lac
Foto: Shutterstock/By bymandesigns

O bijuterie a naturii de care turiştii îşi bat joc. Zona Bâlea Lac e plină de gunoaie care zac pe marginea drumului şi pe versanţi. Chiar dacă, în fața camerei, turiştii le bat obrazul celor care lasă resturile pe unde apucă, atunci când nimeni nu-i vede, oamenii uită de civilizaţie. O demonstrează și imaginile surprinse de un trecător.

Scena a fost filmată în apropierea uneia dintre parcările de la Bâlea Lac. O maşină opreşte, pasagerul deschide portiera şi aruncă un sac cu gunoi. Apoi, pleacă. Astfel de imagini sunt la ordinea zilei, susțin comercianții din zona.

Angajaţii firmei care se ocupă cu ridicarea gunoiului spun că abia mai fac faţă.

Mai grav este că gunoaiele ridicate de angajaţii de la salubritate reapar la câteva ore după ce au fost strânse.

Toata zona Bâlea Lac este rezervație naturală. Deși nu mai este niciun semn, nicio plăcuță care să ateste acest lucru. Dar și dacă nu ar fi arie protejată, dacă ar fi, pur și simplu, marginea unui drum oarecare, tot nu ar trebui să se întâmple ce se întâmplă aici: aproape la fiecare pas sunt grămezi de gunoaie.

Turiștii găsesc repede o scuză.

Străinii sunt dezamăgiți de priveliște. „Urcăm des pe munți în Austria sau în Germaia și nu e gunoi sau altceva în munți sau pe marginea drumului”, spune un turist străin.

Autoritățile spun că fac curățenie de mai multe ori pe săptămână, dar se confruntă cu două probleme: ziua, oamenii aruncă resturile pe lângă tomberoane.

Sorin Cârțan, primarul din Cârțișoara: Toate gunoaiele care se strâng în timpul zilei... seara vine ursul și aruncă tomberonul și praf și pulbere face. Deci dimineața trebuie strânse din nou.

Amenzile pentru turiștii care aruncă gunoaie în zonele protejate pot ajunge până la 3.000 de lei. Totuși, anul acesta niciun turist nu a fost amendat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri