Sari la conținut

Bani pentru afacerile tinerilor. Unde se depun proiectele

Paul Pfaff este din Timișoara și are 27 de ani. În ultimii 10 ani a pus muzică în cluburi, iar de un an şi jumătate a decis să-şi extindă afacerea şi să închirieze echipamente audio pentru diverse evenimente. A investit 30.000 de euro, dar nu este de ajuns.

„Ca să pot să răspund cererii clienților noștri aș avea nevoie de o scenă, de o schelă pentru a pune lumini sau podiumuri pentru artiști, cât și mai multe boxe și echipament pentru DJ, căci DJ-ii sunt publicul nostru țintă”, spune Paul Pfaff.

Acum, Paul s-a înscris în programul guvernamental care le oferă tinerilor antreprenori până la 120.000 de lei. Statul îi ajută pe cei care vor să îşi lanseze o afacere sau ale căror firme au cel mult doi ani. Proiectele pentru obţinerea finanţării prin programul START trebuie depuse până pe 1 iulie.

„Cele mai avantajate domenii sunt cele de producție și IT. Sunt domeniile în care România dorește să fie competitivă și domeniile pe care le sprijinim cu punctajul cel mai mare”, spune Adrian Pășcuță, șeful Oficiului Teritorial pentru IMM-uri și Cooperație Timișoara.

Înscrierile se fac doar online, iar fondurile totale alocate anul acesta de Guvern pot finanţa aproximativ 200 de proiecte.

Firma trebuie să fie înmatriculată în România, să îşi desfăşoare activitatea pe teritoriul României, să aibă capital integral privat şi să nu aibă probleme legate de insolvenţă”, spune Cristian Raţiu, consilier OTIMMC Satu Mare.

„Se pot asocia mai mulţi tineri care pot să îşi înceapă această afacere şi sigur că asta înseamnă că în momentul în care se asociază 4-5 tineri, deja pot să demareze o afacere din care să iasă ceva deosebit”, spune Ioan Mintaş, prim-vicepreşedinte CNIPIMM.

Programul START le oferă tinerilor antreprenori 90% din banii necesari lansării unei afaceri. Ei trebuie să aducă restul de 10%.