Bastionul Maria Theresia din Timişoara, reabilitat cu fonduri europene

Data publicării:
bastion maria theresia timisoara

Renovarea Bastionului Theresia a început în anul 2008, atunci când Consiliul Judeţean Timiş a accesat un proiect european în valoare de nouă milioane de euro. Peste 50% din valoarea proiectului a venit de la Uniunea Europeană, iar diferenţa - de la bugetul de stat, dar şi de la Consiliul Local şi cel Judeţean. După doi ani de lucrări, bastionul a fost repus în circuitul oraşului.

Bastionul a fost reabilitat din punct de vedere al consolidării clădirii, a fost recompartimentat. Iar ca şi obiectiv principal, aşa cum vă spuneam sau ca funcţiuni propuse în revitalizarea acestui proiect, a fost o funcţiune culturală”, declară Călin Dobra, vicepreședintele Consiliului Județean.

După renovare, spaţiile au fost închiriate și destinate activităților culturale. Tot acolo se află acum şi Muzeul Banatului, sediul unui teatru, dar și biblioteca județeană, în care se găsesc peste 17.000 de volume de cărţi și 7.000 de viniluri de colecție.

„Avem, în sfârșit, ca bibliotecă județeană, un spațiu central de manifestări, adică un loc în buricul buricului târgului, în care putem face niște lucruri care din start au alt relief, prezintă altă atractivitate”, afirmă Tudor Crețu , directorul Bibliotecii Județene Timiș.

„Adevărat, adevărat. Am fost şi e meritoriu ce au făcut acolo. Lucrurile sunt mult mai bune”, spune un bărbat.

„Sunt foarte mulţumit, ce să spun. E superb. Eu nu sunt din Timişoara, dar de câte ori vin aici dau o raită să îmi amintesc din tinereţe”, adaugă un turist.

„Stau de vreo 40 şi de ani aici şi înainte era mult pământ, pomi şi altă vegetaţie. Arată bine”,mărturiseşte un timişorean.

Bastionul Maria Theresia a fost construit între anii 1730-1735 și este cea mai mare bucată de zid păstrată din vechea Cetate a Timișoarei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri