Sari la conținut

Jurnaliștii de la BBC, fascinați de comuna românească în care un singur cuplu a divorțat în ultimii 300 de ani

Legenda comunei Biertan din Sibiu, acolo unde un singur cuplu a divorțat în ultimii 300 de ani, îi fascinează și pe jurnaliștii de la BBC News, care au dedicat un articol amplu "pitorescului Biertan, unul dintre cele 7 așezări saxone din Transilvania, aflate în Patrimoniul Mondial al UNESCO".

Citește și LEGENDELE UNEIA DINTRE CELE MAI CUNOSCUTE CETĂȚI DIN ROMÂNIA

"Comuna pare înghețat în timp. Căruțele trase de cai fac încă parte din viața de zi cu zi a localnicilor, care își vând mărfurile în piața din centru. În inima comunei, se remarcă bisericile impunătoare construite în secolul al 15-lea", scrie BBC.

Dacă numărul divorţurilor a crescut în ultimii ani în țara noastră, un lucru a rămas neschimbat timp de 300 de ani în comuna Biertan din Sibiu. Un singur cuplu s-a despărțit în ultimele trei secole. Asta nu pentru că acolo dragostea durează mai mult, ci pentru că în comuna sibiană s-a înființat o închisoare matrimonială.

Construită într-unul dintre cele şapte turnuri ale fortificației, era terapia de cuplu folosită acum sute de ani.

„Dacă doi soți s-au certat și nu s-a putut rezolva problema, ei amândoi au fost închiși aici, împreună, într-un spațiu unde trebuia să-și împartă tot ce există, că toate lucrurile există doar o dată. Și trebuiau să intre în vorbă. Ei aveau un singur pat, o singură masă, un singur scaun, o singură farfurie și o singură lingură și o singură furculiță”, spune Ulf Ziegler, preot.

Şi terapia funcţiona. Drept dovadă, un singur cuplu din Biertan a divorţat în 300 de ani. Şi se pare că localnicii nu stăteau rău la capitolul înţelepciune. Ca la nicio altă biserică fortificată, bolta celei din Biertan este susţinută de arlechini. Cu un mesaj care te pune pe gânduri.

„Credința... sau înțelepciunea lumii nu este neapărat și înțelepciunea credinței. Și acest clown practic râde de această înțelepciune, care nu e, de fapt, o înțelepciune adevărată”, explică preotul.

„Închisoarea era un instrument pentru a menține ordinea în societatea creștină din comună și pentru a proteja femeile și copiii, care depindeau de bărbați pentru a supraviețui. Dacă avea loc un divorț, bărbatul era obligat să îi dea fostei sale soții jumătate din avuția sa, însă dacă el se căsătorea a doua oară și divorța apoi, a doua nevastă nu avea dreptul să primească nimic”, mai adaugă preotul.