Sari la conținut

Bebeluş ucis de teama părinților

Părinţii elevei susţin că nici măcar nu au ştiut că fata lor urmează să devină mamă, cu atât mai puţin că şi-a omorât copilul.

Ce să spun, că n-am ştiut nimic? Am ştiut exact nimic”, spune Marcel Olaru, tatăl fetei.

El adaugă că, probabil, fetei i-a fost teamă de părinții ei.

Din acest motiv, eleva din clasa a 12-a s-a destăinuit la şcoala unde învăţa.

Eleva le-a spus dirigintei şi psihologului școlar. Nu era o elevă cu probleme, se prezenta la şcoală. Elevă de nivel mediu”, spune Ion Săceanu, directorul Colegiului Tehnic Mătăsari.

Gestul fetei e de neînţeles mai ales pentru cei care îi cunoşteau familia - tatăl, consilier local, iar mama casnică, o femeie care avea suficient timp să fie aproape de fiica de 17 ani. Acum, anchetatorii vor să afle dacă fata a avut discernământ când şi-a ucis bebeluşul.

Se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de omor. A recunoscut, imediat după naştere a ucis nou născutul”, spune procurorul Emil Moța.

Psihologii avertizează că astfel de tragedii se pot repeta, în condiţiile în care familia şi autorităţile fac prea puţin ca să-i pregătească pe adolescenţi pentru astfel de situaţii.

Cred că, de fapt, este un gest care vine la finalul a nouă luni de zbateri interioare. Poate să fie vorba de ruşine, frică, vinovăţie, de frica de a fi umilită”, spune psihologul Cristina Fulop.

Cred că este o combinaţie între o stare depresivă nu numai cu familia, o comunicare deficitară nu numai cu familia, ci şi cu oamenii din proximitate”, adaugă ea.

8.500 de minore din România devin mame în fiecare an. Astfel ţara este, alături de Statele Unite si Marea Britanie, pe primul loc în topul ţărilor civilizate unde tinerele care nu au împlinit încă 18 ani aduc pe lume copii.