Berzele din Schitu Golești încearcă să-și facă, pe același stâlp, un cuib nou

Data publicării:
berze-1

De fiecare dată când se întorc la stâlpul pe care aveau înainte cuibul, cele două berze aduc şi câte un mănunchi de crenguţe, în încercarea de a-şi construi o casă nouă. Degeaba însă. Dispozitivul metalic montat în vârf nu le permite să le fixeze. Iar oamenii le privesc neputincioşi.

Cuibul berzelor a fost mutat în urmă cu o săptămână prin ordin de ministru, după ce unul dintre localnici s-a plâns că nu are linişte din cauza păsărilor.

După mintea mea, eu dacă era nu îl mutam. Deci după mintea mea. Mă rog, după mintea la alții s-a mutat”, spune Tudor Ion, viceprimarul comunei Schitu Golești.

„Vreau să vă spun că nu are nici de ce să mă deranjeze, atâta timp cât atributul a fost îndeplinit conform legii, semnătura mea a fost cum trebuie”, spune Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Singurul deranjat de berze este în continuare bărbatul care a cerut mutarea cuibului. Acum susţine că păsările îi strică şi florile.

Povestea berzelor de la Schitul Goleşti este cunoscută în toată ţara. Un tânăr din Câmpulung a mers în comună special pentru a filma cu o dronă cum încearcă păsările să-şi construiască un nou cuib printre fiarele montate în vârful stâlpului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri