Sari la conținut

Birocrația, pilon al corupției: 15 ani de reformă, niciun rezultat

De aceea s-a ajuns ca de la un incendiu într-un club să pice un guvern lucru pe care unele publicaţii de afară nu l-au înţeles... cum s-a ajuns până acolo. Ceea ce se cere în stradă este ca politicul să se schimbe astfel încât să fie apoi posibilă schimbarea pe verticală. De la vârf în jos. Am avut atâţia oficiali care s-au plâns de birocraţie, de funcţionărime. Inclusiv fostul premier Ponta se lamenta luni de asta. Însă toate astea sunt doar de faţadă. Politicul păstoreşte acest sistem pentru că astfel îi este tributar, îl poate folosi, îi permite să existe în forma sa actuală. Reforma administraţiei a fost promisă de atât de multe ori încât ne-am plictisit. Şi au fost o groază de programe. Schimbări... Doar minore.

Cel puţin în ultimii 15 ani, fiecare guvern a avut strategii de reformă a administraţiei.

Guvernul Năstase a lansat una când încă era proaspăt la palatul victoria, în 2001. După trei ani constata că nu există rezultate. Mai lansa una. Presupunea inclusiv depolitizarea unor instituţii.

A venit schimbarea de putere, noi strategii. Inclusiv de combatere a corupţiei din administraţia locală.

Pentru toate erau folosite studii ale Comisiei Europene şi ale Băncii Mondiale, se cheltuiau bani, inclusiv luaţi cu împrumut. Ce a fost cert în toţi acei ani... sistemul bugetar s-a extins ca personal.

În perioada de criză, alte planuri. Au existat inclusiv strategii de accelerare a reformei din administraţie. Mai era puţin şi se eliberau şi strategii de centrifugare a reformei...

În 2010-2011, banca mondială a elaborat 11 analize funcţionale care ar fi trebuit să duca la regândirea administraţiei. La bază stă descentralizarea financiară şi fiscală şi transparenţa deciziilor. În acest moment există o strategie de consolidare a administraţiei publice pentru perioada 2014-2020. Cu termene multe, etape succesive şi cheltuieli serioase. E un program care va înghiţi 40 de milioane de euro. Rezultatul ? În 2020... sau, pentru formarea unei opinii mai devreme de acel termen, se pot analiza experienţele anterioare.

Reforma a eşuat şi în privinţa transparenţei şi controlului asupra nivelului de salarizare din administraţie. Guvernul boc a încercat ceva, dar mai rău a încurcat iţele. Era în plan o nouă grilă de salarizare care era elaborată de Cabinetul Ponta, dar aceasta a trecut în plan secund pentru că deja se contura lipsa resurselor financiare. Mai ales în condiţiile în care s-a început majorarea semnificativă pentru unele categorii profesionale.

Însă schimbarea sistemului putea veni şi din alte măsuri de reformă. Regionalizarea ar fi putut să aducă o reaşezare. S-a discutat despre ea în două rânduri, în 2012 şi cu zece ani mai devreme. De fiecare dată proiectul a fost abandonat pentru că s-ar fi pierdut multe privilegii politice, din actuala organizare, pe judeţe. Costurile politice în teritoriu ar fi fost mari. Bruxelles-ul a cerut insistent reorganizarea administrativă, inclusiv pentru a facilita absorbţia fondurilor europene, însă a primat interesul politic autohton.

Sistemul este menţinut şi prin netransparenţa alocărilor bugetare. Nu există reguli foarte clare ale modului în care se fac transferurile către zonele subdezvoltate ale ţării, redistribuirea este de cele mai multe ori pe criterii de afinitate politică. Guvernul central păstrează un control puternic asupra modului în care sunt distribuţi banii în teritoriu. Are la dispoziţie un fond de rezervă uriaş, din care alimentează diverse administraţii după bunul plac. Vrea să menţină control asupra politicului din teritoriu, care la rândul său menţine controlul asupra administraţiei. Cercul se închide tot politic.