„Boboci” la liceu, admiși la facultate

Data publicării:
ELEVI 0988

Deşi sunt încă boboci, Hakan şi Dan au toate motivele să fie invidiaţi de colegii lor de clasa a XI-a şi chiar a XII-a. „O realizare să ştii din clasa a IX-a că poţi să fii admis la orice facultate din domeniul ştiinţelor din România. M-am gândit pe viitor la medicină, dar mă gândesc şi la altceva, la fizică”, a spus Dan Mircea Neagoe, elev la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân".

Celălalt elev eminent se gândeşte însă la continuarea studiilor în străinătate.

Se învaţă bine şi aici, şi afară. Mă gândesc că acum este altceva, afară, ştiţi, altă atmosferă, altfel de profesori, altfel de predare”, a spus Hakan Calila, elev la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân". 

În spatele acestei performanţe stau multe ore de studiu, lucru recunoscut şi de colegii celor doi elevi.

Cu tenacitate, cu putere deosebită de concentrare, cu sacrificii, elevii au reuşit să dobândească competenţe şi după cum s-a văzut s-au obţinut şi rezultate”, a spus Doina Bălaşa, profesor de chimie.

Chiar mă bucur că se recunosc valoarea şi efortul depus de aceşti elevi”, a afirmat Gheorghe Moraru, director adjunct al colegiului constăţean.

Cei doi elevi vor primi şi bursa Meritul Olimpic Internaţional, alături de alţi 151 de elevi din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri