Sari la conținut
News Alert

Bonton | Visurile bătrânilor. Voluntari pentru bunicii altora

Conform statisticilor, mai bine de jumătate dintre cei singuri nu-şi pot acoperi cheltuielile lunare, iar patru din zece pensionari români nu au siguranţa unei mese zilnice. În aceste condiţii, este aproape imposibil să visezi. Cu toate acestea, câţiva studenţi au pus la cale un proiect pentru a afla şi a împlini şi alte dorinţe ale vârstnicilor, decât cele legate de lipsurile de zi cu zi.

Visurile bătrânilor - Solidaritate între generaţii - Voluntari pentru bunicii altora - Tinerii care nu-şi uită bătrânii

Studentă voluntar: „Buna ziua, ce mai faceți? Sunteți bine? Cum va simțiți dupa o iarna așa lungă?”

Bătrân: „Ca un om la 81 de ani. Pentru mine a fost frig, eu sunt de felul meu friguros, caldura nu prea am, am calorifer electric și foarte puțin îi dau drumul, două-trei ore.”

Într-o casă veche de peste 200 de ani, gata oricând să se prabușească, îşi duce traiul, de pe o zi pe alta, Lucian Panaitescu, un pensionar în vârsta de 81 de ani. Puţini sunt cei care-i mai calcă pragul. Printre ei, Anca Arambaşa, studentă la Jurnalism şi voluntară într-un proiect unic în Româniar.

Radu Meiroșu, coordonatorul proiectului: „Visele Bătrânilor înseamnă un proiect de responsabilitate socială, un proiect de empatie, de solidaritate, un proiect intergenerațional, pentru că sunt studenți tineri implicați, care ajută vârstnicii, care s-au sensibilizat. Ne pasă și vrem să ajutăm.”

Ideea a fost a lui Radu Meiroşu, un om care dintotdeauna şi-a dorit să facă bine celor din jur. 30 de studenţi voluntari pentru 10 batrâni cu 10 vise şi cu zero fonduri. Tinerii au căutat pensionari la diferite centre de zi, le-au aflat poveştile, au convins sponsori şi în acest fel, au reuşit să găsească un leac pentru singurătate.

„Pe plan... la 400 de lei pe care-i am pe lună, cam nu-ți dorești nimic. Că nu-ți poți dori nimic. Se duce la lumină 100, se duce pe la medicamente 100, mai cumperi ceva, s-a terminat. Apa, gunoiul. Dar dacă ar veni cineva să vă ajute, să vă ofere un ajutor, ce ați spune? De ce ați avea nevoie? Păi poţi să emiţi pretenţii, ce vrei? Mașină mică, nu. Ce-aș putea să vreau?”

Chiar şi dorinţele celor care trăiesc în singurătate şi lipsuri, sunt greu de aflat.

Anca Arambașa, studentă voluntară: „El zicea că nu vrea nimic, că el nu știe ce să-mi spună și mă simțeam cumva legată de mâini și de picioare. Că televizor, calorifer, astea nu, pentru că plătea mult la curent și am încercat să găsim cumva o soluție.”

Radu Meiroșu, coordonatorul proiectului: „Ei nu s-au așteptat ca cineva să-i întrebe: ce vă doriți? Ce v-ați dori din suflet? Domnul Panaitescu a vrut să revadă un loc din tinerețe și am făcut această excursie în zona Sinaia-Bușteni, ne-am plimbat cu mașina în mai multe stațiuni...Era ca un copil, într-adevăr și a fost frumos.”

Datorită proiectului de voluntariat, Lucian Panaitescu s-a întors, pentru câteva zile, la tinereţe. Ar mai avea dorinţe, dar ştie că o viaţă decentă este uneori un lux pe care nu şi-l poate permite.

Lucian Panaitescu, pensionar: „Ce vă lipsește acum? Totul. Îmi lipsește un tovarăș de viață--- singurătatea asta e groaznică. Nici nu-ți vine să vii acasă.”

Oana Mihăilescu, fundraiser: „Se pare că bunicii au vise simple, dar pentru că într-un fel sau altul vârsta, societatea, ritmul acesta alert, îi face să devină invizibili pentru mulți dintre noi și atunci proiectul acesta cu visele bătrânilor ne-a ajutat să ne conectăm cu ei și să-i apreciem și să-i valorizăm.”

Beneficiarii proiectului sunt persoane vulnerabile, cu venituri foarte mici şi cu greutăţi mari. Maria Rotaru şi-a dorit o simplă pereche de pantofi.

Maria Rotaru, pensionară: „Mi s-a împlinit visul pe care-l doream. Am avut nevoie de o măsuță, două taburele, cu o pereche de pantofi.”

Proiectul, deşi mic, a fost bine pus la punct: au existat psihologi care au vorbit cu bătrânii, apoi studenţii la jurnalism le-au aflat dorinţele, iar economiştii au găsit susţinerea financiară. A fost un schimb între generaţii, iar câştigurile au fost mari, de ambele părţi.

Patricia Istrate, studentă voluntară: „Practic, și ei ne împărtășesc așa din înțelepciunea lor și din modul în care au acționat ei în anumite situații și cred că asta ne ajută.”

Un vis simplu nu schimbă vieţi, dar aduce alinare şi speranţă. Din acest motiv, proiectul Visele Bătrânilor continuă şi anul acesta. Fondurile nu sunt mari, dar uneori, un singur gând cântăreşte mai mult decât lucrurile materiale. Este lecţia pe care au învăţat-o voluntarii.

Gabriela Anghelina, șef birou asistență socială: „Am ajuns la concluzia că în momentul în care nu mai ești util, nu mai poți face tu ceva, ești dat la o parte... și n-ar trebui așa, pentru că mulți dintre ei mai au încă multe de oferit.”

„Noi ne-am gândit la doamna Marinaș Aurelia, care face parte din cercul nostru de pictură și care are o dorință foarte drăguță...Să meargă împreună cu colegele ei de la pictură undeva la munte, pe o pajiște, unde să poată picta împrejurimile, poate socializa mai bine cu colegele ei și, dacă se poate, pe lângă asta, să viziteze și câteva mănăstiri.”

Coordonatorii proiectului şi reprezentanţii ONG-urilor pun din nou ţara la cale. În curând, alte 10 vise vor deveni realitate. Prima beneficiară a proiectului de anul acesta are 66 de ani şi o pasiune încă vie.

Radu Meiroșu, coordonatorul proiectului: „Îi vom publica poeziile și cred ca și proza. Am trecut din nou la treaba, cu o dorința frumoasă, un vis.”

Lucia Badița Secoșanu, pensionară: „E ca și cum am câștigat la loto fără să joc.”

Doamna Secoşanu a lucrat o viaţă în proiectare. Nu a avut copii, iar după moartea soţului a fost nevoită să înveţe să trăiască singură. Vine la centrul de zi de aproape 5 ani și reușește, în acest fel să simtă că face parte dintr-o familie.

Lucia Bădiță Secoșanu, pensionară: „Am ales să vin și aici, unde este un alt fel de familie și care împlinește, completează cumva, ceea ce nu ai acasă. Pentru că rutina zilnică, la un moment dat te ucide. Venim de drag și facem ce este nevoie și ce ne pricepem noi să facem. Adică nu e musai, nu te obligă nimeni să faci ceva, dar fiecare care vine, din toate doamnele și domnii care vin aici, din tot ce fac, fac cu drag și încearcă să facă cât mai bine, pentru că simțim că încă mai dăm ceva bun și atunci chiar dacă astea poate că sunt utile sau nu, rămâne ceva, rămâne o amprentă după noi.”

Ceea ce își dorește să lase în urmă sunt poeziile pe care le scrie de mai bine de 20 de ani. Nu a reuşit niciodata însă, să le publice.

Se spune că acolo unde încă exista vise, există și speranță. Iar acesta este cel mai de preț lucru pe care îl putem oferi bătrânilor de lângă noi.

Radu Meiroșu, coordonatorul proiectului: „Când îmbătrânești lumea nu prea se mai uită, mai mult te judecă, ei sunt cei care ne stau în cale în autobuze, pe stradă și ei sunt cei pe care îi numim hodorog, boșorog, baborniță, de obicei există un limbaj agresiv la adresa lor--- ne discriminăm pe noi înșine într-un fel, pentru că și noi vom îmbătrâni. Este clar că bătrânețea nu poate fi înțeleasă până nu ești bătrân.”

Oana Mihăilescu, fundraiser: „Cred că cu toții ar trebui să învățăm să ne apreciem cât mai mult unii pe alții, pentru că inevitabil anii vin peste noi și vom ajunge și noi în acest context.”