Botoșani. Peste 50 de bătrâni dintr-un azil riscă să ajungă pe străzi în toiul iernii

Data publicării:
batrani3

La 95 de ani, Maria Dohotaru nu mai are pe nimeni. A rămas singură pe lume după ce soţul şi fiica au murit. De patru ani stă la căminul din Truşeşti.

La un an după ce a murit fata, nu mai puteam nici să merg, nici să stau să fac oleacă de mâncare, am ajuns rău că-s și cu reumatismul afurisit și am plâns din cale afară că nu mai eram om. Mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns și mi-am găsit liniștea. Am găsit, sincer să vă spun, mai bine ca acasă”, povestește bătrâna.

Acum, femeia spune că se simte ca acasă, pentru că ceilalţi bătrâni, dar şi infirmirele i-au devenit ca o a doua familie.

Ar fi păcat să se închidă așa o unitate ca asta unde atâția bătrâni și-au găsit liniștea”, mai spune Maria Dohotaru.

Toți cei 53 de bătrâni trec în această perioadă printr-o adevărată dramă la gândul că azilul s-ar putea închide. Cei mai mulţi nu mai au un loc pe care să-l numească „acasă”:

- Zău că-i bun aici, nu vreau să se desființeze.
- Dacă se închide nu știu ce am să fac, unde am să mă duc
- Nu avem unde, eu cel puțin nu am nici părinți, nu am nici frați, nici surori, sunt singur așa lăsat pe lume.
- Poate Dumenzeu are grijă de noi și nu ne strică cuibul ăsta de aici că ne simțim atît de bine.

La fel de speriaţi sunt şi angajaţii. Dacă nu se găseşte finanţare, 26 de oameni ar putea rămâne fără slujbe.

Suntem și noi cu copii de mers la școală, de întreținut, rămânem și noi fără un loc de muncă iar bătrânii ăștia săracii, bieții de ei, unde se vor duce, vine iarna, vine frigul, sunt bătrăni care nu au copii”, spune Maria Poșteanu, infirmieră.

Este foarte trist și greu să te trezești la un moment dat că se închide și un cămin, un posibil loc de muncă”, adaugă Camelia Chelărașu, asistent medical.

Directorul căminului spune că situația este critică. Octombrie a fost ultima lună în care Ministerul Muncii a trimis bani, pentru că atunci a expirat contractul de finanţare încheiat în urmă cu doi ani.

Am acumulat datorii pentru luna noiembrie și datorii pentru luna decembrie în jur de 110.000 lei, asta constând în neplata salariilor pe luna noiembrie, nu am putut să plătim furnizorii de alimente, n-am putut să plătim furnizorii de utilități, energie”, explică Gheorghe Câmpanu, directorul căminului de bătrâni Trușești.

Căminul de la Trușești primea lunar de la Minister aproape 80.000 de lei, iar din pensiile bătrânilor adună aproape 20.000 de lei. Pe lista de aşteptare sunt înscrişi 15 bătrâni care vor să fie cazaţi aici. În aceeaşi situaţie sunt 18 cămine de vârstnici din ţară, înfiinţate în locul fostelor spitale. Guvernul le va mai finanţa încă două luni, apoi este datoria consiliilor judeţene să găsească bani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri