Bucureştean în vârstă de 73 de ani, arestat după ce a furat portofelul unei femei de 89 de ani

Data publicării:
Autobuz RATB - Mediafax 3

Potrivit sursei citate, bărbatul a foar observat de o echipă de poliţişti ai Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public, în timp ce încerca să fure de la diverse persoane, în mijloacele de transport în comun din Capitală.

"Luni, în jurul orei 13.00, cel în cauză a fost prins în flagrant, în dreptul unei staţii din sectorul 1, imediat după ce ar fi sustras din sacoşa unei femei în vârstă de 89 de ani un portofel ce conţinea două carduri farmaceutice şi o sumă de bani", potrivit unui comunicat emis de Poliţia Capitalei.

Prejudiciul, în valoare de 90 de lei, a fost restituit bătrânei, iar hoţul a fost reţinut.

Bărbatul, care este acuzat de furt calificat, a fost arestat preventiv, printr-o decizie luată marţi de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1.

Surse din Poliţie au declarat, pentru Mediafax, că este pentru a şasea oară când bătrânul este prins la furat. În primăvară, când a fost prins pentru a cincea oară, el a fost arestat la domiciliu. Atunci, bărbatul s-ar fi plâns poliţiştilor că este singur pe lume şi nu va avea cu ce să se întreţină pe durata arestului la domiciliu, în condiţiile în care trăieşte exclusiv din furat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...