Sari la conținut

Bugetul pentru "Casa Verde", suplimentat cu 20 de milioane de lei

Ministerul Mediului a decis, miercuri, să suplimenteze cu 20 de milioane de lei bugetul alocat populaţiei pentru programul "Casa Verde", 3.000 de noi solicitanţi putând accesa astfel programul, în condiţiile în care aproape două treimi din bugetul total au fost consumate doar în primele două zile ale perioadei de depunere a dosarelor.

panouri solare bihor

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) anunţă că a decis, miercuri, suplimentarea bugetului alocat populaţiei pentru programul "Casa Verde", de la 60 de milioane de lei, la 80 de milioane de lei, aproximativ 3.000 de noi beneficiari putând astfel să acceseze acest program.

”Mă bucură deosebit de mult interesul mare pe care populaţia l-a arătat pentru programul Casa Verde, unul din piloanele importante ale abordării pe care Ministerul Mediului a avut-o în acest an pentru a susţine tranziţia către economia verde în România. Pentru că bugetul alocat deja s-a epuizat în unele judeţe şi pentru a răspunde numărului mare de cereri depuse la sediile agenţiilor locale de protecţia mediului, am decis astăzi (miercuri, n.r.) suplimentarea, la nivel naţional, a bugetului Casa Verde destinat persoanelor fizice. Vrem să venim astfel în întâmpinarea cât mai multor români care aleg să folosească energiile regenerabile pentru încălzirea locuinţelor”, a declarat Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului.

MMAP precizează că bugetul alocat a fost repartizat fiecărui judeţ, în funcţie de numărul de locuitori al acestuia.

Programul "Casa Verde" a demarat luni, iar până la această oră a fost epuizată circa 65,8 la sută din suma pusă la dispoziţie de MMAP prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), înainte de suplimentarea decisă miercuri, mai arată reprezentanţii ministerului.

Mai mult de o treime din bugetul alocat Programului Casa Verde, reprezentând circa 22 de milioane de lei, a fost consumată chiar în prima zi a perioadei de depunere a dosarelor.

La sfârşitul zilei de 10 octombrie, cele mai multe dosare au fost depuse, conform datelor MMAP, în judeţele Prahova (201 dosare), Neamţ (169 dosare) şi Vaslui (144 dosare). Cele mai puţine dosare s-au depus în judeţul Brăila - 36 dosare.

Ministerul mai arată că, din punct de vedere procentual, există judeţe precum Mehedinţi sau Sălaj, unde în prima zi de depunere a dosarelor bugetul a fost epuizat.