Sari la conținut

BUSINESS CLUB. La Dacia circulă ameninţări: Angajații ar putea fi înlocuiți cu roboți

Automatizarea fabricii ar fi un proces ireversibil şi ar provoca pierderea unui număr mare de locuri de muncă. Negocierile de la Dacia nu par să ajungă undeva. Atât conducerea, cât şi sindicatul îşi exprimă deschiderea la negocieri, dar, în acelaşi timp, ambele tabere se ţin tare pe poziţii, iar prăpastia dintre revendicările angajaţilor şi oferta şefilor rămâne foarte mare.

Tensiuni mari la Dacia

Deși producția de automobile încă nu a fost afectată, tensiunile sunt mari la Dacia. Atât conducerea, cât și sindicatele spun că vor să evite escaladarea conflictului de muncă, însă ambele tabere par să se pregătească de grevă. Direcția de comunicare a Renault România le-a declarat celor de la Mediafax că „în cazul în care sindicatul decide să declanșeze o grevă, total nejustificată din punctul de vedere al conducerii, vom decide împreună cu grupul Renault măsurile care trebuie luate”.

„E vorba atât de măsuri din punct de vedere al activității pe termen scurt la Mioveni, cât și în ceea ce privește proiectele viitoare cu nivelul de automatizare necesar”, a transmis Renault România. 

Angajații, înlocuiți cu roboți 

O creștere a nivelului de automatizare ar însemna înlocuirea unei părți a angajaților cu roboți. Adică disponibilizări. În următoarele zile vor avea loc noi runde de negociere, inclusiv unele mediate de Inspectoratul Muncii. Discuțiile sunt oricum în întârziere, după ce conducerea a insistat o perioadă pentru un contract colectiv de muncă pe doi ani, dar sindicatul a respins această propunere. 

Liderii de sindicat spun că revendicările lor, o majorare salarială de 400 de lei pe lună și o primă anuală de rezultat de 2300 de lei, au fost tot timpul negociabile. Dau astfel de înțeles că de fapt șefii Dacia au fost cei inflexibili în timpul negocierilor. De cealaltă parte, semnalele transmise în ultima perioadă de conducere dau de înțeles exact opusul: că sindicatele au refuzat să negocieze. Cert este că în acest moment, în fabrica de la Mioveni, există o ruptură de comunicare între șefi și angajați.