Sari la conținut
News Alert

Căi de acces spre plajele din Constanța, printre buruieni și gunoaie

Problemele încep încă de pe faleza din dreptul plajei Modern. Dalele sunt sparte, băncile, rupte, iar pe toată lungimea ei nu mai este niciun coș de gunoi.

Turiștii trebuie să coboare zeci de trepte până la nisip pe scări ciobite și năpădite de buruieni. Iar când ajung aproape de plajă, oamenii dau peste gunoaie, clădiri părăsite și resturi ale unor beach-bar-uri.

Iată părerile turiștilor:

Nu e tunsă iarba. Trebuia să fie mai frumos”.

Nu s-a mai lucrat aici de ani de zile la scările astea”.

Altă plajă, aceeaşi situaţie. Doar că aici lipseşte chiar scara...

Pentru a ajunge pe plajă, turiștii trebuie să coboare câteva sute de metri pe o alee de pământ. La capătul acesteia a fost improvizată o scară din bucăți de lemn”, relatează Mihaela Brazdeș, reporter Digi24.

Primarul de la Constanţa spune însă că a trimis muncitorii să adune gunoaiele şi să taie iarba, dar că nu a putut să facă peste tot curăţenie: a dat şi peste terenuri particulare.

Toți proprietarii au fost notificați, somați și, în situația în care nu își igienizează, nu fac dezinsecție, vor fi sancționați, iar terenurile vor fi supraimpozitate cu 500%”, declară Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.

Autoritățile vor să acceseze fonduri europene pentru renovarea falezei, iluminat public şi rampe de acces pentru persoane cu dizabilităţi. Nota de plată se ridică la aproape 10 milioane de euro.