Căldura nu se scumpeşte, se risipeşte. Pierderile, care ajung la 30%, sunt plătite tot de abonaţi

Data publicării:
radet caldura termoficare

În doar 67 de localităţi din România mai funcţionează sisteme centralizate de încălzire. Adică 2% din toate localităţile. În majoritatea cazurilor, sistemele de transport sunt depăşite şi produc pierderi.

Din reţeaua de 1.000 de kilometri de conducte aflată sub Capitală, doar 0,6% a fost reparată în acest an. În aceste condiţii, avariile vor ţine în frig cartiere întregi în iarna care vine.

Daniel Alexandru, director general adjunct RADET: „Noi transportăm energie termică printr-o sită, deci este foarte învechită, avarii la tot locul”.

Un sfert din toată apa caldă care a intrat în această vară în reţeaua de transport a Capitalei s-a risipit, spun şefii termocentralelor. A fost însă plătită de abonaţi.

Marcel Nicolaescu, director general ELCEN: „În această vară, apa de adaos în condiţiile în care am livrat doar apă caldă, a fost foarte mare”.

Una din probleme ar fi situaţia financiară dificilă a RADET, care a acumulat datorii imense faţă de furnizori. Guvernul ia în calcul înfiinţarea unei noi societăţi, care să preia doar activele RADET, nu şi datoriile.

Andrei Gerea, ministrul Energiei: „Crearea unui RADET 2 sub directa administrare a Primăriei Capitalei. Asta înseamnă falimentul RADET şi darea acestui serviciu către alt operator capabil”.

Conducerea ANRE a făcut o analiză şi promite că, în ciuda problemelor financiare ale furnizorilor de apă caldă şi căldură, tarifele nu vor creşte în această iarnă.

Emil Calotă, vicepreşedinte ANRE: „Nici una din unităţile analizate, din cele 38, inclusiv ELCEN, adică Bucureştiul, nu vor avea creşteri la preţ”.

Astfel, Bucureştiul, care are cele mai multe apartamente branşate la sistemul centralizat, va rămâne cu cel mai mic preţ al gigacaloriei dintre marile oraşe - 170 de lei. Este urmat de Râmnicu Vâlcea, cu 201 lei pentru o gigacalorie, şi de Craiova, cu 220 de lei. Cel mai mare preţ îl plătesc abonaţii din Constanţa, unde o gigacalorie costă 383 de lei.

Preţul gigacaloriei în România

Bucureşti (564.000 apartamente) 170 lei

Rm. Vâlcea (29.000 apartamente) 201 lei

Craiova (62.600 apartamente) 220 lei

Drobeta-Turnu Severin (29.300 apartamente) 227 lei

Ploieşti (61.600 apartamente) 231 lei

Galaţi (60.000 apartamente) 240 lei

Timişoara (63.900 apartamente) 252 lei

Iaşi (37.000 apartamente) 265 lei

Arad (32.200 apartamente) 290 lei

Constanţa (83.000 apartamente) 383 lei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri