Sari la conținut

Cămine de bătrâni din România: Afaceri clandestine și pericol pentru pacienți

Continuăm astăzi la „România furată” un subiect dureros. După ancheta în căminele publice pentru bătrâni, intrăm în cele private. E vorba de azilele cu taxe medii, vile rămase în criza imobiliară fără cumpărători în care mii de familii își lasă vârstnicii cu demențe sau cu boli cronice fără a pune prea multe întrebări. Adesea sunt departe de nevoile lor reale. Nu au lifturi, nu au camere care să semene cu cele de acasă, nu au sisteme de protecție în caz de incendiu și, poate cel mai important, nu au personal medical permanent. Și nici nu li se cere. Urmează un reportaj cu camera ascunsă.

În căminele de bătrâni private din România, legea o fac proprietarii. Cine le intră pe poartă acceptă tacit că statul e de mult depăşit de problema îngrijirii vârstnicilor. Mai puţin cunoscut e faptul că nu are nici controlul, aşa că privaţii ajung adesea să facă din serviciile sociale afaceri clandestine.

La fiecare 4 secunde, în lume să înregistrează un nou caz de demenţă. La peste 55 de ani, unul din opt oameni suferă de Alzheimer. În România, 80% dintre ei rămân nediagnosticaţi.

Prof. univ. dr. Cătălina Tudose, medic psihiatru, preşedintele Societăţii Române Alzheime: Numărul oamenilor care suferă de demenţă - numai de demenţă Alzheimer - în România este de 300.000. Dar asta numai Alzheimer. Nu discutăm despre demenţa vasculară - şi noi suntem pe primul loc la accidente vasculare cerebrale -, nu discutăm despre alte tipuri de demenţă.

Nu există aşadar o reţea funcţională de servicii sociale la domiciliu, în centre de zi şi în cămine-spital. Există, în schimb, vile surprinse de criza imobiliară şi transformate în cămine care primesc inclusiv bătrâni cu Alzheimer.

Nicio autoritate nu le cere personal specializat pentru acest tip de afecţiune, servicii medicale permanente sau măcar transparenţă. Singura obligaţie e angajarea unui asistent social.

Prof. univ. dr. Cătălina Tudose: În consecinţă, nu există medic de gardă, nu există barem de medicamente pentru ei, barem de investigaţii şi ei sunt adunaţi acolo şi fiecare face ce poate. Este un depozit de bătrâni. Cam aşa ceva.

Bunicul Mariei a fost printre cei 300.000 diagnosticaţi cu Alzheimer. În primii şase ani, familia l-a îngrijit acasă.

Maria, nepoata lui Ion B.: Mama mea nu ştia cum să reacţioneze la boala asta. (...) La un moment dat, când s-au dus la medicul de familie al bunicului meu, (...) acesta i-a recomandat un cămin.

Căminul e o casă din Pipera, cu alte două vile anexă. Familia îl alege în 2014, după o vizită în care i se prezintă, cum se întâmplă şi azi, doar avantaje.

Mihaela Creţu, asistenta-şefă: Noi avem aici supraveghere continuă. Avem infirmierii care păzesc şi supraveghează zi, noapte aici, avem asistenţă socio-medicală, trei mese pe zi. De asemenea, avem grijă să administrăm medicaţia cu care familia vine. (...) Avem bolnavi cu demenţă, cu Alzheimer, avem schizofrenici, avem tot felul de bolnavi psihici. E linişte, pentru că au tratament.

Prof. univ. dr. Cătălina Tudose, medic psihiatru, preşedintele Societăţii Române Alzheimer: Aici ar trebui să fie servicii într-adevăr adaptate bolii Alzheimer. Astea ar trebui să fie nişte servicii de psihiatrie, cu o supraveghere specială, cu tratamente şi medicamentoase şi non-medicamentoase furnizate de oameni înalt calificaţi.

Maria, nepoata lui Ion B.: Acum patru luni am ajuns la cămin şi mama mea a fost informată că bunicul meu e la spital (...) are o ruptură de şold şi aceasta necesită operaţie. Şi aici este întrebarea, de ce nu era nimeni cu el. Şi mi s-a răspuns că „Suntem atât de puţine şi ei atât de mulţi şi nu avem cum să ne împărţim la toţi”.

Trei internări într-o singură lună au scos la iveală realitatea: bătrânul devenise anemic, era diabetic şi deshiratat. Întoarcerea la cămin, după externare, i-a agravat starea.

Maria, nepoata lui Ion B.: S-a întors la începutul lui noiembrie şi avea foarte puţine pe listă de făcut. Să i se administreze un anticoagulant... Dar din păcate acel anticoagulant nu i-a fost dat şi din cauza asta a făcut un cheag care s-a dus la plămâni. Şi din momentul ăsta nu a mai reuşit să îşi revină.

Ultima zi la cămin a arătat şi limitele unui astfel de aşezământ într-o situaţie de criză.

Maria, nepoata lui Ion B.: Bunicul meu a fost mutat într-o cameră... ultima de la etaj, foarte greu de accesat. Era o singură îngrijitoare care ne-a spus că are practic tot blocul, şi etajul unu, şi parterul. Tremura de frig, pentru că geamul era deschis (...), cu o singură păturică pe el (...) Asistenta care s-a ocupat de cazul bunicului meu la întrebarea ce a făcut ea pentru bunicul meu, mi-a răspuns că nimic. Le-am cerut medicamentele, că urma să îi fie administrate şi la spital în continuare. Şi atunci a fost o harababură totală. Ni s-au dat alte medicamente, ne-am întors să le dăm înapoi, pentru că nu e nimic organizat.

Întrebările familiei au rămas şi azi fără răspuns.

Maria, nepoata lui Ion B.: Am cerut să văd filmările video de când bunicul meu a căzut, am cerut să văd dosarul bunicului meu cu toate înscrierile şi toate menţiunile făcute. Am cerut să le vedem, nu ni s-au dat.

Maria a sesizat Inspecţia Socială. A descris în amănunt mecanismul prin care în primii doi ani familiiei i s-a cerut taxa drept sponsorizare. În acest fel, o organizaţie non-guvernamentală e scutită de impozit pe venit şi nu are o obligaţie reală faţă de sponsor.

Familia a reclamat neglijenţa, lipsa de transparenţă şi insuficienta calificare a personalului.

Maria, nepoata lui Ion B.: Au găsit nereguli, căminul ăla încă funcţionează şi nu am primit în răspunsul meu ce măsuri vor fi luate sau când vor fi luate.

Constatările Inspecţiei Sociale: Centrul nu respectă raportul beneficiar/angajat. La momentul controlului, spaţiul destinat bucătăriei şi anexele-magazii se aflau într-o clădire separată, spaţiu pentru care reprezentanţii centrului nu au putut prezenta autorizaţia sanitară de funcţionare. Au fost dispuse măsuri care privesc remedierea aspectelor privind angajarea de personal de specialitate, revizuirea procedurilor de lucru şi finalizarea demersurilor privind obţinerea licenţei.” (Sursa: Răspunsul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, ian 2017)

Căminul Sfântul Dumitru din Voluntari e deschis din 2013. Asociaţia Med Art a familiei Saleno, stabilită în Las Vegas, este acreditată ca furnizor de servicii sociale, de către Ministerul Muncii, în 2014. Se obligă ca în maximum trei ani să îşi obţină şi licenţa pentru îngrijirea bătrânilor. Cererea de licenţă provizorie îi este respinsă în septembrie 2016. Totuşi, legea îi permite mai departe funcţionarea.

Reporterii Digi24 au intrat cu camera ascunsă în acest cămin şi înainte, dar şi după controlul Inspecţiei Sociale.

Mihaela Creţu, asistenta-şefă: Tarifele pleacă de la 1.800 şi se duc până la 3.000 în funcţie de posibilităţile financiare ale familiei şi dorinţele familiei. (...) Trebuie să înţelegeţi. Noi nu avem paritate de 1 la 1, să stea o infirmieră lângă un bolnav să nu cadă să se lovească.

Deşi acreditarea e acordată unui ONG fără activitate economică, ni se pune în braţe un contract de prestări servicii cu o firmă privată. Compania nu apare în evidenţele Ministerului Muncii ca furnizor de servicii sociale.

Andreea, infirmiera-şefă: În cazul decesului beneficiarului, suntem de acord ca CLINICA SF. DUMITRU SRL să facă demersurile pentru eliberarea certificatului constatator de deces.

După control, asistenta şefă a fost înlocuită, iar serviciile îmbunătăţite. Medicul vine, însă, tot o dată pe săptămână.

Daniela Vasiloschi, reprezentant al asociaţiei Med Art: Avem medic de medicină generală şi medic psihiatru. Ei vin, sigur că da, în fiecare marţi.

Prof. univ. dr. Cătălina Tudose: De foarte multe ori, ei necesită o asistenţă mult mai susţinută şi nu să vină cineva patru ore pe săptămână. (...) Or, tu dacă vii la două-trei zile, patru zile şi tu nu ai o echipă să ştii că a urmărit să fie hidratat, tratat, s-a dat tratamentul corect... Pentru vârstnici, după părerea mea, trebuie să fie unităţi medico-sociale. Asta înseamnă ca serviciul să fie structurat în aşa fel, să fie normat în aşa fel, cu personal calificat şi suficient încât să le asigure asistenţa.

Contactaţi în mod repetat de Digi24, reprezantanţii căminului au evitat să răspundă la orice fel de întrebare. E reacţia cel mai des întâlnită în centrele private din jurul Bucureştiului în care trăiesc sute de bătrâni.

Liliana Arghir conduce de 4 ani un cămin din Ciorogârla. A luat acreditarea, prin Asociaţia Cămin de Bătrâni Acasă, abia în noiembrie 2016. Înainte să-şi obţină licenţa, face deja planuri pentru un nou cămin, de 170 de locuri, la Domneşti. La Fisc, asociaţia a declarat că nu are activitate economică, ci non-profit.

Liliana Arghir, proprietara căminului: Taxa este 1.600. Trebuie să luaţi medicamentele şi pampersul şi să le aduceţi. (...) La noi sunt toţi cu Alzheimer şi noi suntem la capacitate maximă. Patul de care vă spun eu ... E o doamnă care-i la spital şi care se pare că n-o să se mai întoarcă. Aşa vrea Dumnezeu.

Dumnezeu vrea, totuşi, să o găsim pe bătrână în patul ei, abia negociat.

Infirmiera căminului: Acolo... Pe patul acela... (...) O trimitem pe doamna la spital că deja ne depăşeşte situaţia.

Pe hol, aflăm că „spital” înseamnă, de fapt, camera de sus. În care se moare.

Proprietara căminului a refuzat ulterior un interviu.

Cerasela Bechir, preşedintele Asociaţiei Directorilor Instituţiilor pentru Vârstnici: Mie mi se pare că aceste cămine s-au deschis ca buticurile după '89. Se închide poarta şi după poartă nu ştie nimeni ce se întâmplă cu vârstnicul. De multe ori nu mai are puterea să se exprime, nu poate să evadeze din acel loc.

Pentru a funcţiona legal, un cămin de bătrâni trebuie să treacă prin două etape:

  • Acreditarea e mai mult o formalitate. O fundaţie sau o firmă trimite prin e-mail, la Ministerul Muncii, actul de înfiinţare, statutul, CV-ul unui angajat calificat în asistenţă socială şi angajamentul că în maximum 3 ani va acorda servicii sociale. Ministerul Muncii emite un certificat de acreditare şi înscrie furnizorul în Registrul Electronic Unic al Serviciilor Sociale.
  • Adevăratul test este licenţierea. Furnizorul acreditat completează o fişă de autoevaluare cu 114 criterii din care trebuie să îndeplinească 75%. Ministerul verifică documentele doveditoare şi eliberează o licenţă provizorie pe un an. Abia ulterior, inspectorii sociali vin să vadă căminul. Dacă standardele minime de calitate sunt atinse, se eliberează licenţa pe 5 ani.

În toată ţara sunt licenţiate doar 280 de servicii de îngrijire a bătrânilor. 115 de stat şi 165 private. Privaţii oferă 6.400 de locuri din cele 13.000 câte sunt în total în aceste cămine. 550 sunt în Bucureşti şi în Ilfov.

Cerasela Bechir, preşedintele Asociaţiei Directorilor Instituţiilor pentru Vârstnici: Neoficial, avem centre sau cămine private care nu sunt înregistrate, care funcţionează aşa cum funcţionează.

O lege permisivă şi un control pasat între instituţii fac ca îngrijirea bătrânilor cu boli grave să depindă doar de responsabilitatea celor cărora le sunt încredinţaţi.

Nicoleta Murăşan este singurul proprietar de cămin filmat cu camera ascunsă care a acceptat să vorbească în faţa camerei despre problemele centrului său şi ale sistemului.

Nicoleta Murăşan, proprietar şi manager al unui cămin privat: Încerc să fiu un om responsabil şi realist şi, ştiindu-mi limitele în materie de ce servicii pot să obţin şi în materie de personal, selectez rezidenţii. (...) La 20 de inşi poţi să faci treaba asta, la 80-100 sau cum am auzit că sunt alţii cu 200 de rezidenţi, sigur că acolo nu se mai triază nimic.

Cei 20 de bătrâni sunt îngrijiţi în mod curent de trei infirmiere. Standardele oficiale cer 10.

Infirmieră: Suntem trei, dar câte una pe tură. 24 cu 24. (...) Asistentele vin periodic. Doamna doctor la fel - o dată la două zile, depinde...

Nicolea Murăşan, proprietar şi manager al unui cămin privat: Din păcate, este imposibil să găsim personal. Am dat sute de anunţuri în toate ziarele posibile. Am încercat toate variantele. Am făcut şi o cameră pentru o infirmieră internă. (...) Marea majoritate a celor care se pricep şi mai reuşesc să mai înveţe câteva cuvinte într-o limbă străină pleacă să lucreze în restul Europei unde câştigă sigur de la 1.500 de euro în sus.

Nicoleta Murăşan a deschis căminul în urmă cu 3 ani, în propria casă din Tunari. Între timp, legea s-a schimbat de câteva ori.

Nicoleta Murăşan, proprietar şi manager al unui cămin privat: Până acum doi ani de zile, exista obligaţia ca cei care desfăşoară această activitate să fie numai ONG-uri. Eu nu am vrut să fiu ONG. Pentru că nu mi s-a părut corect. Şi am încercat să le explic: „De ce vreţi să faceţi asta? Şi de ce statul vrea să facă asta? Noi, ca SRL-uri, plătim impozit. (...) Statul nu vrea să încaseze nimic de la noi?” Nu înţeleg această logică.

A deschis o firmă, a acreditat-o ca furnizor de servicii sociale, dar licenţa e încă departe.

Nicoleta Murăşan, proprietar şi manager al unui cămin privat: Este o fişă de autoevaluare care are 114 puncte. Sunt unele care pe mine mă uimesc numai citindu-le, unele chiar nici nu înţeleg ce vor să însemne. „Centrul alocă fiecărui beneficiar un spaţiu de cazare într-un dormitor, cameră personală. Noi avem 6 camere”. Ar trebui să avem 6 rezidenţi. Ce tarife ar trebui să pun eu acestor rezidenţi ca să îmi permit să ţin personalul şi să ţin în funcţiune căminul?

Ce se întâmplă cu căminele nelicenţiate? Merg mai departe şi riscă, cel mult, amendarea.

Dragoș Pîslaru, fost ministru al Muncii: Statul a creat, pe principiul băţ şi morcov, a creat un morcov pentru ca serviciile sociale să fie acreditate în sensul că subvenţionează, e adevărat, într-o anumită măsură, 10-15%, dar, totuşi este un sprijin pe care îl dă, tuturor furnizorilor de servicii sociale privaţi care solicită acest sprijin, dacă respectă standardele. (...) Evident că pot exista şi situaţii în care nerespectând standardele sau neplătind personalul poţi economisi mult mai mult de 10-15% şi atunci să fie rentabil să nu te acreditezi. Şi aici intervine băţul.

Inspecţia Socială. Are în prezent 299 de inspectori. Au de controlat, pentru trei mari categorii - copii, vârstnici, adulţi cu handicap - atât calitatea serviciilor sociale în diverse tipuri de centre, cât şi modul în care se acordă ajutoarele sociale.

În primele 10 luni ale anului 2016, arată rapoartele Ministerului Muncii, inspectorii au controlat şi monitorizat 3525 de servicii şi prestaţii sociale. În urmă, au rămas 44 de amenzi însumând 367.000 de lei şi 5552 de recomandări.

Marius Adrian Dobre, secretar de stat în Ministerul Muncii: Organele de control au verificat anul trecut 100 de cămine aproape - 96, conform raportului ANPIS -, dar sunt mult mai multe lucruri de făcut şi suntem conştienţi că suntem departe de ceea ce ne-am dori. Dar, din această perspectivă, eu cred că accentul şi noi credem, şi Ministerul crede, că accentul trebuie pus în continuare pe calitatea serviciilor.

Când vine vorba de calitate, autorităţile trec însă rareori dincolo de aparenţă şi de birocraţie.

Prof. univ. dr. Cătălina Tudose, medic psihiatru, preşedintele Societăţii Române Alzheimer: Este o fostă studentă de-a mea, psiholoagă, care a venit şi m-a întrebat: „Doamna doctor, ce să fac eu cu bătrânii de la căminul X, pentru că sunt angajată acolo” - cu un salariu absolut simbolic, ceva de 200 de lei pe lună pentru că trebuia să fie bifat acolo că există psiholog - „Da' eu nu ştiu ce să fac cu ei”, mi-a spus, „că ei tot timpul dorm. Nu ştiu ce le dau, ce nu le dau. Oamenii ăia dorm tot timpul. Ce actictivităţi să fac eu, că vine inspecţie?”

Sunt însă sute de cămine în România în care Inspecţia Socială nu calcă. Cum nu au acreditare, pentru Ministerul Muncii nu există.

Marius Adrian Dobre, secretar de stat în Ministerul Muncii: Oamenii trebuie să sesizeze că, dacă sunt centre într-o comunitate - un centru care funcţionează ilegal, practic, nefiind acreditat, nefiind licenţiat, el este ilegal - membrii comunităţii trebuie să vă sesizeze pe dvs, organele de ordine. Aşa-i firesc să funcţioneze lucrurile.
Reporter: Şi Ministerul Muncii nu răspunde şi de această zonă?
Marius Adrian Dobre: Nu. De această zonă răspunde legea în sine. Răspunde Ministerul de Interne, răspund procurorii, dacă e cazul, răspund instanţele de judecată, după caz. Pentru că, sigur, este o încălcare a legii.

Dragoș Pîslaru, fost ministrul Muncii: Se poate face un control tematic exact pe aceste instituţii care şi-au declarat intenţia sau prestează servicii neacreditate pentru a vedea la ce nivel le fac. Chiar dacă tu nu te acreditezi, asta nu înseamnă că poţi presta serviciile fără să respecţi standardele din lege.

Un cămin din Pipera funcţionează de 9 ani. Nu are acreditare. Firma FLORIANA HOUSE SRL, care îl administrează, a închiriat o casă şi a început să găzduiască inclusiv bătrâni cu infirmităţi pentru 1.800 de lei lunar.

Florina Agiu, proprietara căminului: Cu ambulanța, cât mai puțin posibil. Încercăm să rezolvăm aici, pe plan local. Am și aparat de oxigen, este și asistent în permanență care poate să pună o branulă, o perfuzie imediat. Numai dacă ne depăşeşte problema chemăm Salvarea.

Odată cu bătrânii, majoritatea familiilor încredinţează căminelor cardurile lor de sănătate şi codurile de securitate. Nicio autoritate nu controlează ce servicii medicale - reale sau fictive - se decontează. Decât dacă bătrânul o cere personal, în scris, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Florina Agiu, proprietara căminului: Se poate să fie aici la medicul de familie. Iau rețeta la fiecare două luni, că așa le iau de obicei, și vă spun cât costă: „Au costat atâta”. Marea majoritate sunt înscriși aici.

Florina Agiu, proprietara căminului, a refuzat un interviu filmat. Despre obligaţia de a avea acreditare spune că nu ştia, dar se va informa în perioada următoare.

Acelaşi oraş, Voluntari, un alt cămin. Sunt 5 ani de când Fundaţia Sfânta Elena l-a deschis, fără să fi depus încă şi actele de acreditare. La interviu, o familie află că aşezământului nu-i lipseşte nimic.

Cristina Bordeianu, proprietara căminului: Pe mail pot să vă pun și hârtia care ne-a fost dată de la DSP... P... Și avem acreditare și pentru cămin, și pentru bucătărie.

În cămin stau 28 de bătrâni, iar 11 suferă de forme uşoare de demenţă. Taxa de 2.000 sau 2.200 de lei, în funcţie de confort, se plăteşte printr-un contract de sponsorizare.

Cristina Bordeianu, preşedintele Fundaţiei Sf. Elena: M-am dus să îmi deschid domeniul ăsta de activitate de îngrijire bătrâni şi firmele comerciale nu aveau voie să aibă acest CAEN. Decât fundaţiile şi asociaţiile.
Reporter: Cum se face că nu aţi depus până acum dosarul de acreditare?
Cristina Bordeianu: Toate astea sunt lucruri care ţin de instituţiile statului care te plimbă de la o uşă la alta şi fără să-ţi spună ce trebuie să faci.

Că acreditarea e o simplă formalitate o demostrează însuşi statul. În 2016, Ministerul Muncii certifică drept furnizor de servicii sociale o firmă condamnată penal pentru evaziune fiscală exact de pe urma îngrijirii bătrânilor: ATRACTIV ART CONSTRUCT SRL.

Mai 2013. Procurorii DIICOT descind la Căminul Sf Vasile din Afumaţi pe urmele unei reţele de prostituţie coordonate de aici. Fete minore exploatate în Austria erau scoase din ţară cu acte ale infirmierelor din cămin. Banii se întorceau parţial în extinderea centrului.

Pacientă imobilizată: Apă!
Infirmieră: Tamara, ridică-te şi bea, mami. Ridică-te, iubita mea, şi bea apă. Cum nu poţi? Ia ridică-te, să văd eu că nu poţi. Până în 50 de ani are Tamara, nu? Un accident de maşină care i-a rupt coloana şi...
Infirmieră: Încet, Tami, încet fata mea. Nu te mai grăbi! Îi e somn. Şi bea repede apă că îi e somn.

Tamara e la „Sfântul Vasile” de şase ani. Ar fi putut fi printre cei ale căror contracte au făcut proba evaziunii fiscale într-un domeniu necontrolat în mod constant.

Din 2009, când s-a deschis, până în 2013, la momentul anchetei DIICOT, prin Căminul Sf Vasile au trecut 750 de bătrâni. Fiecare a plătit lunar, conform contractului, 1.500 de lei. Firma ATRACTIV ART CONSTRUCT încasa banii şi elibera chitanţe, dar fără a emite în toate cazurile şi facturi. Chitanţele erau înregistrate doar parţial în contabilitate.

Din declaraţiile martorilor în dosar, în februarie 2010 apăreau oficial doar 60 de contracte, cu toate că în cămin se aflau 87 de bătrâni. În mai 2013, registrele includeau doar 30 de persoane din cele 198 asistate.

Veniturile înregistrate oficial din 2009 până în 2013 au fost astfel de 3.800.000 de lei. Între 450.000 lei şi 1.300.000 de lei pe an. Din contractele semnate, procurorii au calculat însă venituri reale de două ori şi jumătate mai mari: 9.400.000 de lei.

Cei care au deschis căminul sunt acum arestaţi. Activitatea a fost însă continuată de medicul, psihologul şi asistentul-şef angajaţi printr-un ONG acreditat: Asociaţia Centrul de Asistenţă Psihogeriatrică.

Reporter: De ce aţi ales să preluaţi activitatea unei firme care astăzi are o condamnare penală?
Dr. Gabriela Boţea, preşedintele Asociaţiei Centrul de Asistenţă Psihogeriatrică: S-a creat o legătură în sensul de colaborare pentru că la un moment dat s-a venit şi ni s-a spus de către cei care ne autorizează că societăţile comerciale nu mai au voie să presteze servicii de tip cămin de bătrâni şi trebuie să fie... să formăm aici o asociaţie sau o fundaţie.

În cămin stau 150 de bătrâni, iar taxa lunară variază între 1.700 şi 2.000 de lei. Nici firma, nici asociaţia nu au depus încă dosarul de licenţiere. Oricum, legea nu interzice azi unei companii condamnate penal să o obţină.

Marius Adrian Dobre, secretar de stat în Ministerul Muncii: Ar trebui corectat lucrul ăsta. Vom putea să corectăm lucrul ăsta o dată prin sesizările dvs şi printr-un sistem informatic coerent la nivelul întregii administraţii centrale, care este un obiectiv extrem de ambiţios şi pe care sper să îl realizăm în anii care vor veni.

România e încă departe de a garanta bătrânilor îngrijirea reală, chiar şi pe banii lor. Unica politică a statului rămâne o subvenţie fără efect. Harta serviciilor sociale, singura cale pentru a găsi uşor un cămin licenţiat, a fost îngropată imediat după lansare.

Guvernul şi Parlamentul păstrează o lege cu multe lacune. Ministerul Muncii dă acreditări fără o verificare serioasă. Controalele Inspecţiei Sociale rămân arbitrare şi fără consecinţe semnificative. Coordonarea între ministere pentru a scoate la lumină serviciile la negru nu există.

Prof. univ. dr. Cătălina Tudose, medic psihiatru, preşedintele Societăţii Române Alzheimer: Îmi aduc aminte în '90, când au venit foarte mulţi străini. (...) Erau foarte revoltaţi atunci descoperind instituţiile pentru copii. (...) Dar exact cum era situaţia cu copiii, nu suntem foarte departe cu situaţia vârstnicilor.

Captivi într-un sistem defect, bătrânii dependenţi de îngrijire se resemnează. România e un stat care levitează încă deasupra vieţilor celor mai vulnerabili dintre ai săi.