Cât durează o călătorie cu trenul de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni

Data publicării:
aeropt

Primele trenuri din Gara de Nord către Aeroportul Otopeni au fost introduse acum 7 ani. Pentru că lăsau călătorii în câmp, la aproape 3 kilometri de terminal, garniturile erau mai mult goale. Aşa au ajuns trenurile spre Slobozia să facă o oprire şi în staţia improvizată de lângă aeroport. Într-un astfel de tren s-au îmbarcat și reporterii Digi24.

Până la punctul de oprire Otopeni sunt acum aproape 30 de kilometri. Şi asta deoarece din Gara de Nord trenul face un ocol prin Chitila şi abia apoi o ia spre Mogoşoaia.

Teoretic călătoria ar trebui să dureze 43 de minute, practic însă nu vă puteţi baza pe asta ca să prindeţi avionul. Trenul a întârziat un sfert de oră.

Şeful de la Transporturi promitea, însă, ca la finalul anului distanţa gară-aeroport să fie parcursă în doar 23 de minute.

Dan Costescu, ministrul Transporturilor: „Se vor face reparaţiile pe costurile companiei de infrastructură pe ieşirea din Bucureşti şi se va repara podul de la Mogoşoaia, nu se va mai ocoli până la Chitila fără să facem nicio investitie. La sfârşitul acestui an această legătura cu aeroportul va fi funcțională”.

Pentru ca planurile ministrului să devină realitate, e nevoie ca podul peste DN1A de la Mogoşoaia să fie terminat. Lucrările ar trebui să fie gata cel mai devreme în martie anul viitor.

Dan Costescu, ministrul Transporturilor: „Podul este o problemă mai delicată. Avem nişte întârzieri cu firma care se ocupă de el”.

Pentru linia gara de nord-aeroportul otopeni se vor cheltui 430.000 pentru ridicarea restricţiilor de viteză din zonă şi încă 11,2 milioane de lei pentru repararea podului de la Mogoşoaia, spun şefii de la CFR. Lucrările la pod au început abia în vara anului trecut, atunci cand au şi fost deviate trenurile de Slobozia spre Chitila.

Până atunci, o călătorie din Gara de Nord şi până la staţia de lângă aeroport nu dura oricum mai mult de 25-30 de minute, după cum o arată şi vechile orare.

Acum, oameni care iau trenul către aeroport nu sunt deranjaţi doar de durata călătoriei, ci mai ales de faptul că nu ajung direct în terminal. Din staţia improvizată mai fac 5 minute cu un microbuz.

Călător: „E dificil. Puteau să aleagă altă variantă. Cobori cu bagajele, iar urci în altceva. Vă daţi seama că e complicat”.

De acest chin nu vor scăpa oricum până nu va fi gata linia de metrou promisă pentru 2021.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...