Sari la conținut
News Alert

Cazul bebeluşilor | Laptele, posibila sursă a infectării cu E.coli. Patru copii, în continuare la „Marie Curie”

ACTUALIZARE 10.15. Niciunul dintre copiii de la „Marie Curie” nu mai este în secţia Terapie Intensivă. Toţi, inclusiv ultimul adus de la Mioveni, sunt pe secţia de Nefrologie, a precizat Mihaela Bălgrădean, şefa secţiei respective.

Aceasta a adăugat că trei copii fac dializă.

În privinţa copilului de la Mioveni, medicul a precizat că va mai fi supus unor investigaţii pentru a se stabili dacă manifestările neurologice la nivelul creierului au lăsat sau nu leziuni.

ACTUALIZARE 9.30. „METRO Cash & Carry România dorește să aducă la cunoștința mass-media și a clienților săi că articolul „brânză proaspătă de vaci Lactate Brădet” nu s-a aflat în niciun moment, spre comercializare sau la vanzare, în niciunul dintre magazinele rețelei sale.

Mai mult, METRO Cash & Carry România a acționat prompt și preventiv procedând la retragerea de la vânzare, încă din seara zilei de luni, 29 februarie 2016, a celorlaltor produse marca Lactate Brădet (din categoriile smântână, sana, lapte bătut şi iaurt) din magazinul METRO Pitești. Menţionăm că în niciunul dintre celelalte magazine ale reţelei METRO, mai sus mentionatele categorii de articole ale furnizorului respectiv nu s-au aflat şi nici nu se află la comercializare”, a comunicat compania.


După mai bine de trei săptămâni de anchete, autorităţile au anunţat posibila sursă a îmbolnăvirii bebeluşilor din Argeş: brânza proaspătă de vaci produsă de o firmă din Brădet, judeţul Argeş. Angajaţii fabricii nu sunt contaminaţi cu periculoasa bacterie şi nici apa nu este infestată, aşa încât autorităţile sanitar veterinare cred că laptele ar putea avea e-coli.

Andrei Butaru, director ANSVSA: „Ne ducem la sursă ca să punem un diagnostic de certitudine.”

Marius Badea, proprietar fabrică Brădet: „Nicio bacterie normală. Tot ce se știe până acum că această pasteurizare la 85 de grade pasteurizează și ucide orice fel de bacterie.”

Fabrica din Brădet a fost închisă temporar.

Marius Badea, patron fabrica Bradet: „Eu unul nu cred că se poate reabili fabrica. Cred că nu se va mai putea. În momentul în care te sună un părinte şi te întreabă: eu ce fac, îi mai iau lapte la copil ce îi spui?!”

Fabrica din Curtea de Argeş preia lapte de la două ferne, una din Argeş şi o alta din Dolj. Laptele este transportat în maşini speciale la fabrică, acolo unde este transformat în brânză, caşcaval sau alte produse lactate. Marfa este trimisă apoi către magazinele mici din judeţ, dar şi către marile lanţuri.

De la această fermă din Robăneşti, județul Dolj, a plecat o parte din laptele folosit de procesatorul din Brădet. După ce în brânză fabricata acolo s-a găsit E.coli, cercetările inspectorilor DSV s-au extins și aici”, relatează Eugen Barbu, reporter Digi24.

La faţa locului, întrebările Digi24 i-au iritat pe angajaţii fermei.

„- Aţi avut controale cumva?

- E problema ta?! Du-te-n ... ... grija pe tine ce am avut noi.”

Cel puţin patru bebeluşi care au ajuns în ultima lună la spitalul marie Curie din Bucureşti în stare gravă au mâncat brânză proaspătă de vaci produsă în Curtea de Argeş.

Încă un copil externat

De la Spitalul Marie Curie, acolo unde au fost internaţi în ultima lună toţi copiii cu sindrom hemolitic uremic, vin în sfârşit veşti ceva mai bune. Un bebeluş de 11 luni a fost externat, iar în spital au mai rămas doar patru copii. Medicii spun că în cea mai gravă stare se află ultimul ajuns, băiatul din Mioveni care timp de 11 zile a trecut prin cinci spitale si de fiecare data a fost trimis acasă.

Ionuţ Sinescu, tatăl copilului: „Sunt în al noulea cer. Uitaţi-l cât este de frumos!”

Bucuria părintelul care îşi ia copilul acasă, de la Spitalul "Marie Curie", după ce a fost la un pas să îl piardă, este imposibil de descris în cuvinte. Aşa cum nu poate fi descrisă nici groaza pe care au simţit-o când nu ştiau cum să îşi ajute fiul.

Cristina Ţurlea, mama copilului: „M-am speriat teribil! A fost cel mai grav. De el se spunea că e primul intubat, că el... E un luptător. Asta vreau să spun!”

Un luptător care nu a împlinit nici măcar 11 luni şi care a trecut deja prin încercări foarte grele.

Mihaela Bălgrădean, şefa secţiei de Nefrologie a Spitalului "Marie Curie": „Este unul dintre cei mai mici. A avut o evolutie mai dificilă la început. În ultimul timp ne-am ocupat de readaptarea nutriţională. L-am reînvăţat să mănânce.”

Părinţii se întreabă şi acum ce ar fi putut să îl îmbolnăvească pe băiat.

Reporter: Cu ce l-aţi hrănit, că văd că este foarte mic?

Cristina Ţurlea, mama copilului: Păi, în primul rând cu laptele praf, supă de legume, banană, măr, cereale. Din hipermarketuri, din magazinele de cartier.”

Alţi patru copii cu sindrom hemolitic uremic rămân internaţi în spitalul "Marie Curie". Cea mai gravă situaţie este a băiatului de un an şi patru luni, din Mioveni, adus aici după ce fusese consultat în cinci spitale fără să i se pună un diagnostic. Copilul este în secţia de terapie intensivă şi face dializă.

Mihaela Bălgrădean, şefa secţiei de Nefrologie a Spitalului "Marie Curie": „Copilul din ATI să spunem că se simte puțin mai bine, că înregistrează mici progrese, dar având în vedere complicații neurologice pe care le ştim de la debutul bolii sigur că ne menținem rezervați asupra a aceea ce se va întâmpla mai târziu.”

Băiatul din Mioveni este singurul rămas la ATI. Ceilalţi trei copii sunt în secţia de Nefrologie.

O secție a fabricii Brădet, închisă temporar. Administrator: „Am zis că mai bine să oprim producţia până nu avem un răspuns sigur”

Fabrica tradițională versus fabrica industrială