Sari la conținut

Centru social fără beneficiari. Clădirea de 500.000 de euro stă nefolosită de la inaugurare

În septembrie anul trecut, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a tăiat panglica noului centru de plasament, iar autorităţile locale s-au grăbit să promită că 26 de adolescenţi care vor să-şi continue studiile sau să se angajeze vor fi cazaţi aici. Nimic nu s-a mai întâmplat însă de atunci.

„Copiii care ies din centrele de plasament n-aveau vârsta îndeplinită sau aveau momentan unde să stea, aveau condiţii”, spune Carmen Faraon, coordonator la Centrul Social ''Bucuria''.

Aşa au descoperit şi autorităţile că în judeţul Iaşi e inflaţie de locuri în centrele de plasament, pentru că în ultimiii trei ani au mai fost deschise încă trei instituţii de acest fel, iar tinerii nu vor să se mute din locurile unde şi-au făcut deja un rost.

„În momentul de faţă nu aş fi interesat”, spune un tânăr.

„Să plec acum de aici acolo, nu. Poate după un timp, să văd exact cum stau lucrurile, ar fi ceva”, adaugă un tânăr.

Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Comunitară din Iaşi, în subordinea căreia se află centrul Bucuria, promit că în curând vor avea primii beneficiari.

„Evaluarea dosarelor medicale pentru un număr de șase beneficiari, doi dintre ei urmând a fi cazaţi începând cu data de 6 aprilie 2015 și de asemenea încheierea contractului de colaborare cu DGASPC pentru deferirea de cazuri urmând ca la începutul trimestrului doi să părăsească centrele de plasament un număr de 60 de persoane”, afirmă Luminița Munteanu, directorul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi.

Aici, tinerii pot fi cazaţi până la cel mult trei ani şi vor beneficia de tot confortul deoarece centrul funcţionează în regim de apartament, are bucătărie, maşini de spălat şi băi pe fiecare palier.

Şi ieşenii de rând sunt de părere că autorităţile au irosit o jumătate de milion de euro.

„Mai degrabă făceau strada asta sau făceau altceva decât să facă centru social, dacă tot n-are beneficiari”, consideră un ieșean.

În centrele de plasament din judeţul Iaşi sunt în acest moment peste 1.300 de tineri.