Sari la conținut

Centrul stațiunii Sinaia, închis cinci zile traficului. Pe unde se poate circula

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sinaia, accesul autoturismelor pe Bulevardul Carol I, care străbate centrul stațiunii, va fi interzis, de miercuri, de la ora 8.00, până luni dimineață, la ora 6.00, pe sectorul de drum cuprins între Hotel Internațional (sens giratoriu) și benzinăria aflată vizavi de Casino Sinaia, potrivit Agerpres.

În timpul celor cinci zile de restricție a traficului rutier, circulația se va desfășura doar pe varianta DN 1.

De asemenea, strada Octavian Goga va fi închisă de joi, 3 septembrie, de la ora 8.00, până duminică, la ora 24.00.

Conform organizatorilor, programul ediției de anul acesta a festivalului cuprinde activități culturale, o cafenea literară, standuri de carte (aduci o carte și poți lua alta), demonstrații sportive și de echitație, dans modern, animație pentru copii, balet în aer liber, un regal muzical (muzică clasică, jazz, rock, ușoară și populară), dansuri populare, escaladă, bike trial, kangoo jumps și acrobații.

Mașini de epocă și de concurs vor defila prin stațiune, iar vizitatorii se vor putea delecta pe toată perioada festivalului cu spectacole ale Teatrului „Masca”.