Sari la conținut

Cercetătorii de la Universitatea „Babeș-Bolyai”, în grevă japoneză

Oamenii de ştiinţă cer autorităţilor salariul minim de bază și condiții decente de muncă. Cercetatorii spun că trăiesc de la un an la altul, din proiecte ştiinţifice.

Atunci când nu au proiecte, ei sunt nevoiţi să se descurce chiar şi cu 500 de lei pe lună. România se află pe ultimul loc într-un top al ţărilor europene în ceea ce priveşte fondurile acordate sectorului cercetării şi dezvoltării.

Mai exact, ţara noastră acordă sub 0,5% din PIB acestui domeniu.La greva tinerilor cercetători s-au alăturat profesori din mai multe facultăţi ale universităţii precum cea de Fizică sau Chimie. Aceștia vor purta toată ziua banderolă albă pe braţ în semn de protest şI spun că Nu se vor opri aici.