Sari la conținut

CFR: Trenurile de pe cele mai solicitate rute vor avea vagoane suplimentare de sărbători

"În perioada cuprinsă între 19 decembrie 2014 şi 3 ianuarie 2015, pentru adaptarea capacităţii de transport cu prilejul sărbătorilor de iarnă, trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute din Bucureşti spre Sighetu Marmaţiei, Satu Mare, Vatra Dornei, Suceava, Timişoara Nord, Braşov, Craiova, Braşov, Bicaz, Botoşani, Iaşi, Baia Mare, Arad vor fi suplimentate cu vagoane clasă, vagoane de dormit şi cuşete", potrivit unui comunicat citat de Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor companiei, şi trenurile care fac legătura între Timişoara şi Iaşi, staţiunile de pe Valea Prahovei şi principalele oraşe ale ţării vor fi suplimentate cu vagoane.

Pe de altă parte, în unele zile libere din perioada 25 decembrie 2014 - 5 ianuarie 2015, când traficul de călători este extrem de redus, o serie de trenuri InterRegio şi unele de tip Regio nu vor circula, mai precizează CFR Călători.

"Rugăm toţi pasagerii să ţină cont de acest aspect când îşi planifică deplasările cu trenul şi să consulte, pentru informaţii actualizate, fie pagina de internet a companiei, fie să telefoneze la biroul de informaţii", se mai arată în comunicat.

Totodată, având în vedere cererea mare de bilete din perioada sărbătorilor, se recomandă călătorilor să achiziţioneze din timp legitimaţiile de călătorie, în special pentru trenurile de lung parcurs care au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă.