Cinci britanici trăiesc datorită unui român

Data publicării:
claudiu gardoc

Moartea unui român ajută cinci britanici să supravieţuiască. Bărbatul a fost omorât la Londra de un şofer beat, care ar fi intrat, potrivit martorilor, intenţionat într-un grup de oameni. Poliţia nu a confirmat totuşi această ipoteză. În cele din urmă, familia românului a fost de acord să îi doneze organele. A fost decontectat de la aparate, după ce mama lui a reuşit să îşi ia adio.

Claudiu Gârdoc avea 31 de ani şi era din comuna Valea Mare, judeţul Olt. De mai bine de 9 ani muncea la Londra, pentru a-şi ajuta familia, iar la vară urma să se însoare. Toate planurile s-au năruit săptămâna trecută, când tânărul a fost lovit în plin de o maşină.

Medicii au fost rezervaţi în privinţa şanselor sale încă de când a ajuns la spital. Bărbatul a intrat apoi în moarte cerebrală. Îndurerată, familia a decis să îi doneze organele. Claudiu a fost deconectat de la aparate doar după ce mama lui a reuşit să îl vadă pentru ultima oară.

Ion Gârdoc, fratele victimei: Un şoc... ce să zic...

Reporter: Plecase pentru o viaţă mai bună?

Ion Gârdoc, fratele victimei: Da, o viaţă mai bună.

Reporter: De ce aţi ales să-i fie donate organele?

Ion Gârdoc, fratele victimei: Da, e un lucru frumos. Prin el să trăiască alţii. A salvat nişte vieţi.

În localitatea natală, toată lumea îl plânge pe Claudiu. Familia bărbatului vrea să-l aducă acasă, dar are nevoie de peste 2500 de lire. Drama familiei a impresionat toţi localnicii care strâng acum bani.

Este o poveste cu care nu ne-am mai întâlnit până acum. Dar eu împreună cu Consiliul Local am hotărât să ajutăm această familie. (Reporter: Cu ce sumă i-aţi ajutat?) Cu 6.000 de lei”, spune Daniel Iancu, primarul din Valea Mare.

În plus, şi în Marea Britanie a fost deschisă o adresă de Internet unde se pot face donaţii în acest sens. Suma strânsă a trecut deja de 3.000 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri